O viata cam trista

Mi se pare aproape nedrept ca 1984 si Ferma animalelor iau caimacul faimei lui George Orwell. Dupa ce am citit Zile birmaneze si O fata de preot, indraznesc sa spun ca primele doua carti au beneficiat de puterea unor alegorii ancorate in realitate, pe cand ultimele doua sunt marca adevaratei valori literare a englezului.

Aceasta opinie mi-a fost sadita de Zile birmaneze si a dat rod definitiv cu O fata de preot. E usor de ghicit cine e personajul principal, pe care Orwell il contureaza intr-un mod ciudat: cateodata pare rece si dezaprobator fata de frigiditatea acestei tinere femei pe care o dezgusta barbatii si fata de sacrificiile aproape inutile pe care le face pentru persoane care n-ar merita (tatal ei), alteori, am simtit compasiune si duiosie fata de puterea ei de a indura si fata de dorinta de face cat bine poate.

Remarcabil este, insa, ca aceasta dualitate de perspectiva nu mi s-a parut o forma de inconstanta, ci o implicare literara interesanta, ca si cum Orwell ar fi studiat aceasta sarmana creatura sub un clopot de sticla si, inzestrat cu empatie, dar avand si un bagaj de principii proprii, i-ar fi filtrat astfel trairile.

Actiunea cartii e construita cat sa ii prilejuiasca scriitorului sa strabata medii sociale care mai de care mai vai de ele. Aceasta fata de preot traieste intr-un orasel in care toata lumea cunoaste pe toata lumea si barfeste pe masura si, dintr-o intamplare ce nu ni se explica deloc, dupa o cina cu un mascul controvesat al urbei, eroina se pomeneste amnezica si fara un sfant pe strazile Londrei. De aici ii incepe periplul, variat, excelent descris si, mai presus de toate, trist.

Partea petrecuta in tabele culegatorilor de hamei mi-a adus aminte de Fructele maniei de Steinbeck, cu toata frugalitatea si saracia care insotesc muncile abrutizante, nesiguranta zilei de maine de dupa inapoiere are ceva din Martin Eden; noaptea petrecuta printre homelessi e derutanta la inceput prin multitudinea vocilor, dar dupa un timp te obisnuiesti si incepe sa te fascineze, iar perioada cand fata noastra de preot este profesoara intr-o scoala privata de mana a patra este sublima. Insist asupra ei pentru ca personajul doamnei Creevy, maştera stapana in stabilimentul de stors bani de la parintii snobi si obtuzi si atmosfera cosmaresc imbecilizanta pe care o creeaza compun niste pagini care pot rivaliza cu oricare cu tema similara din literatura universala.

O fata de preot e un roman aparut postum si reconstituit din fragmentele ramase de la Orwell, astfel ca anumite carpeli din exterior au fost necesare. Una dintre ele m-a amuzat datorita binecunoscutei insusiri „ca nuca in perete”: dupa ce eroina cauta disperata in ziar ceva de lucru, ni se spune ca „a aplicat” la mai multe posturi de servitoare. E chiar hilar sa dai nasul cu un asa termen corporatist intr-o naratiune scrisa, in cel mai bun caz, clasic spre realist.

Alminteri creatii diferite, exista insa si aspecte pe care 1984 sau O fata de preot le au in comun. Ambele au un dar suparator de a ne reda foarte joase scaderi ale naturii umane intr-un mod care le face usor recognoscibile in lumea reala.

Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au ajutat sa ma conving ca George Orwell este un scriitor mare, nu numai unul special.

2 Comentarii

  1. Ah, inevitabil se întâmplă aşa cu toate romanele. Un veac de singurătate pentru Marquez, Casa spiritelor pentru Allende, Crimă şi pedeapsă, Mândrie şi prejudecată, Marile speranţe… şi se crede că nu mai pot fi altele (mai) bune. Şi Magicianul! 🙂

    Reply

Lasa un comentariu.