Pana unde mergem cu tupeul?

Despre admiratia mea (sincera) fata de abilitatea americanilor de a scoate inovatii din lucruri care exista de cand lumea v-am mai spus, asa ca n-are sens sa reiau.

Buzz Marketing, scrisa de Mark Hughes este o carte despre cum sa te faci auzit si sa faci lumea sa vorbeasca despre tine, despre produsele sau serviciile tale sau despre orice altceva ai chef sa bagi in mintea publicului. Asa ca sper ca n-o sa va suparati pe mine, daca o sa va spun ca nu e prima de acest gen si, probabil, nici ultima, care se manifesta pe fata acestei planete.

Ce are un pic special Buzz Marketing e ca vizeaza ceva mai profund, mai aproape de chintesenta publicitatii din toate timpurile, cand lua forma de povesti sau mituri despre eroul cutare sau orasul cutare: gura lumii. Mark Hughes pretinde ca te invata sa o declansezi, mizand pe un fel de MLM al raspandirii vestilor: le spui ceva unora, care impresionati fiind, le spun si altora, care colporteaza la randul lor, inflorind daca se poate, si uite asa ti se duce buhul, fara sa dai o carca de bani pe panouri gigantice sau pe spot-uri TV din pauzele meciurilor din Champions League.

Mi-a facut cineva obsevatia spre repros ca la astfel de carti nu spun mare lucru, ca nu le analizez in detaliu, s.a.m.d. Raspund in mod oficial: N-AM LA CE SA REFER DECAT LA O IDEE, DOUA, pe care autorul le reia pana la satietate si le ilustreaza cu o puzderie de exemple dintr-o realitate inconjuratoare care mie nu-mi spune intotdeauna ceva. Stilistic vorbind, am observat ca mai toti autorii unor astfel de carti, iar Mark Hughes nu face exceptie, stiu ca umorul este imperios necesar si se chinuie, cu mai mult sau mai putin succes, sa si-l introduca in discursul argumentativ. In rest, actiune, ioc, personaje, ioc, deci analiza nu poate fi decat subtire. E bine, Viorele? 🙂

De obicei, din carti gen Buzz Marketing raman fie cu formulari inspirate (vezi Exceptionalii) fie cu exemple demne de tinut minte (vezi Freakonomics). Acum ma incadrez in a doua categorie si, recunosc, e vorba de ceva aparte. In incercarea de a promova lansarea unui site care altminteri n-ar fi avut nicio sansa, autorul i-a convins pe cetatenii unui obscur orasel din America, Halfway, sa isi schimbe numele in Half.com. Evident, o asa idee a avut rezultate formidabile, iar mie mi-a dat de gandit in doua directii.

Prima e ca nu trebuie sa-ti pui bariere mintii si increderii in capacitatea de a intreprinde ceva. Bucata din carte dedicata episodului Half.com e, inainte de toate, o relatare a dificultatilor pe care autorul le-a avut de intampinat in a-si pune in practica incredibila idee si a metodelor de bun simt cum le-a rezolvat. Fata de citatele motivationale care abunda si care, comprimate, exprima acelasi lucru, povestea lui Mark Hughes are si suport faptic: Da, se poate.

A doua directie pe care mi-a alunecat gandul a fost a tupeului la care au ajuns comunicarea de masa in zilele noastre. Nu mai exista cotlon al existentei umane sau ungher al naturii pe care sa nu il dibuiasca vreun publicitar inspirat sau doar flamand si pe care sa nu il transforme intr-o vaca de muls voturi sau vanzari. Bancul cu rusii care au ajuns primii pe Luna si au vopsit-o in rosu, pentru ca apoi sa vina americanii si sa scrie pe ea Coca-C0la mi se pare emblematic.

Personal, n-am vreo problema deosebita cu faptul ca Nadia Comaneci ma indeamna sa beau nu stiu ce lapte, iar Alba ca Zapada e pe cereale. Ma ingrijoreaza reactia, legitima intrucatva, a oamenilor, care vor respinge instinctiv aceste forme de influentare si climatul de neincredere generala care se instaureaza asupra relatiilor interumane.

Dar sa nu ne intristam degeaba. Pana la criza comunicarii interpersonale, o mai avem pe asta economica de trecut :).

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o povestioara cu invataminte si pentru un dublu motiv de reflectie.

Lasa un comentariu.