Prostia geloziei

Tunelul de Ernesto Sabato este un roman galonat si de-aia l-am si citit. Nu ma ascund ca faima mi l-a scos in cale si nu un alt traseu al sortii mai poetic.

Pentru ca aveam de-a face cu o cartulie nu prea mare, am lecturat tot ce avea tiparit pe ea si am aflat ca autorul a avut si un doctorat in fizica. Poate ca informatia asta m-a influentat, poate ca nu, nu-mi dau seama, dar impresia generala asupra stilului a fost ca, in ciuda faptului ca naratorul este un artist cu vadite probleme psihice, sta sub semnul unei ciudate, dar inspirate exactitati. Fiecare imagine, fiecare detaliu al dereglarii personajului principal sunt redate in asa fel incat eu, unul, nu am avut niciun dubiu asupra naturii lor, de parca asa as sti ca aceste manifestari sunt asa de cand lumea. In aceasta universalitate l-am vazut pe fizicianul Sabato.

Despre subiectul cartii n-ar fi multe de spus: un pictor, asa cum il descriam mai sus, adica tulburat rau la bibilica, se indragosteste de o tipa pe care o vede pe strada, se tine de ea pana ajunge amanta lui si incepe sa fie chinuit de gelozie, in parte justificata de duplicitatea pe care pare sa o emane ea, dar cel mai mult izvorata din prostia specifica barbatilor in acest domeniu. Rezultatul este funest pentru ea, dar nu si pentru el, avand in vedere detasarea cu care naratorul descrie aceste evenimente la ceva timp dupa ce s-au petrecut.

Mari adancimi n-am vazut in Tunelul, dar ca studiu asupra prostiei geloziei masculine, este excelent.

 

3 Comentarii

Lasa un comentariu.