Sa privim pictura! (LXVIII)

Orasul fagaduintelor

Am foarte multi prieteni care au plecat in orase mai mari, indeobste in capitala, simtind ca aici nu se pot implini profesional. Ii inteleg, dar locurile unde au plecat au ceva nelinistitor in ele, exact ce am simtit si in pictura lui Alberto Savinio.

Orasul contemporan este un mediu care ingramadeste constructii cu briz brizuri diferite, dar in esenta aceleasi: otel, plastic si sticla, functionalitate crasa care mimeaza esteticul. Asta nu e cel mai rau lucru, ci faptul ca nimeni nu mai are suficienta putere sa rada un oras si sa-l reconstruiasca dupa pofta inimii sau dupa un anume plan, ci fiecare isi construiesti bucatica proprie, asa ca rezultatul total e un amalgam de cladiri din ce in ce mai mari, intre care omul se simte din ce in ce mai mic.

Titlul a avut rolul lui in impresia pe care mi-a produs-o acest tablou; „fagaduinta” are o rezonanta ciudata, nu e nici „promisiune ferma”, nici „miraj”, e ca o capcana binevoitoare pe care o pot evita cei foarte puternici sau foarte norocosi.

1 Comentarii

Lasa un comentariu.