Raschetatorii de parchet
Niste barbati despuiati pana la brau si care rascheteaza parchet cu greu se pot incadra in conceptul pe care il avem despre impresionism. Si, totusi, nu numai ca autorul acestui tablou, Gustave Caillebotte, a fost contemporan cu greii acestui curent si a expus alaturi de ei, dar pictura in sine ofera multe ochiului si mintii.
In primul rand, atrage modul cum pictorul realizeaza o simetrie perfecta (pozitiile celor doua personaje din prim plan si liniile parchetului), pentru ca, apoi, tot el sa o altereze in mod deliberat introducand un al treilea personaj pozitionat intr-o alta directie.
Spatiul tabloului este inchis, dar nu claustrofobic, gratie luminii gratioase care patrunde prin fereastra de pe fundal, lumina care mai serveste la ceva: confera o dimensiune cvasi-mitica celor trei corpuri omenesti, aceasta venind in completarea naturaletii cu care este infatisata discutia dintre primii doi. Poate ca subiectul acestei convorbiri este la ani lumina distanta de universul artei, dar ce mai conteaza? Caillebotte a surprins un moment de existenta cotidiana si i-a dat o forma incantatoare.
Auzind ca imi place pictura, cineva m-a intrebat: Asta inseamna ca iti place foarte multe si fotografia, nu? Nu, am raspuns. Cum asa? Fotograful este un vanator, pe cand pictorul este un creator. Fotograful se uita in toate partile, doar, doaro surprinde ceva aparte si, daca are la dispozitie un aparat performant, ii si iese. Pana la un punct, pictorul procedeaza la fel, dar, mai departe, nu se bazeaza decat pe ce este in stare sa realizeze.
