Bazinul
Hubert Robert ma distreaza copios prin umorul lui fin, pe care il manifesta intr-un mod unic. Intr-o epoca in care grandoarea arhitectonica si mostenirea Antichitatii erau inca la mare pret, pictorul francez ia in tarbaca atat pretiozitatea unor contemporani, cat si badarania altora. Imi pare rau ca nu am gasit tabloul in care, pe un obelisc rasturnat, niste tigani fierb niste carne intr-o caldare. Nici tabloul de fata nu e mai prejos: intr-un loc predestinat colaborarii cu muzele si iubirilor platonice, gurese reprezentante ale sexului frumos se scalda in voie, sub privirile dezaprobatoare ale statuilor nude, care regreta vremurile in care goliciunea era apanajul exclusiv al marmurii.
Omul sfinteste locul: cateodata il innobileaza, cateodata il murdareste. Sa fiu sincer, habar nu am despre ce vorba in cazul de fata.
