Visul
De cand eram mic si rasfoiam albumele de arta ale mamei, cel al lui Henri „Le Douanier” Rousseau ma intriga.
Pe de o parte, vedeam niste picturi care aduceau cu tentativele colegilor mei de gimnaziu, mai inzestrati la desen. Pe de alta, coloritul viu si bucuria de a trai pe care le degajau ma faceau sa ma intorc periodic la el.
Stiu ca omul, desi a avut printre prieteni pictori de marca, nu a vrut sa ia lectii si a spus ca natura este cel mai bun profesor. Asa este, pentru ca, la fel ca natura insasi, tablourile lui nu au decat un simplu, dar nepretuit efect: ma relaxeaza.
P.S. Mult timp am reflectat asupra sintagmei „pictura naiva”. De regula naiv are un sens mai degraba negativ, dar in cazul de fata nu poti decat sa-l traduci prin inocenta, placere nealterata si vitalitate. Parca merita sa fii cateodata naiv, nu?
Imi era dor de postarea asta, abia o asteptam. 🙂 Da, merita sa fii naiv uneori chiar mai mult decat iti inchipui, chiar si in sensul negativ.