Executia lui Maximilian
N-ai cum sa nu te gandesti la Tres de Mayo de Goya cand privesti aceasta pictura a lui Edouard Manet. Dar imediat vor aparea comparatiile.
Cea mai importanta este ca tabloul spaniolului da nastere cultului unor martiri, pe cand aceasta e lipsita de simtul grandorii, fie el si tragic, deoarece povestea imparatului de origine franceza al Mexicului nu este decat cea a unui pion incapatanat, prins in lupta dintre marile puteri intr-o tara semisalbatica (daca nu va pasioneaza istoria, puteti incerca voluminosul roman De la tron la esafod, al lui Karl May, pentru a va face o idee). Iar sfarsitul sau pare a fi descris pe masura.
Ce mi-a dat de gandit este cat de mult poate diferi perceptia unui om, in functia de cum ii este oferit filtrul. Si pictura lui Goya, si a lui Manet au, in fond, acelasi subiect. Dar creatia spaniolului, desi mai tenebroasa prin combinarea culorilor, pare ca inspira mai multa speranta in forta omului de a se opune, chiar si mortii, pe cand cea a francezului e foarte amara, in special datorita acelor personaje de pe zid, vag schitate, care nu privesc acest funest si solemn moment decat ca pe o distractie facila.
