Orice fel de carte scrisa de un strain despre Romania ma fascineaza; poate sunt si eu atins de acelasi morb al desconsiderarii, specific romanilor, dar nu pot sa nu ma simt incantat ca istoria noastra a suscitat interes si altora decat celor nascuti si crescuti pe plaiuri mioritice.
Pe Keith Hitchins il stiam din facultate ca autor al unor sinteze solide despre istoria moderna a neamului nostru, bazate, insa, pe alte lucrari ale unor romani, ceea ce nu contribuia prea mult la originalitate. Dar The Identity of Romania mi s-a parut inca din titlu un demers altfel.
Identitatea romanilor ca popor e o necunoscuta intr-o ecuatie pe care nici n-as sti s-o formulez, daramite s-o rezolv. Ca specialist si strain de orice subiectivism cu care bastinasii Romaniei se nasc (subiectivism manifestat fie spre autodesconsiderare, fie spre autopreamarire), Hitchins isi alege inspirat elementele acestei ecuatii. O parte a cartii trateaza problematica identitatii nationale a romanilor din Transilvania pana la Unirea din 1918, iar cealalta viziuni ale ganditorilor interbelici gen Lucian Blaga, Emil Cioran sau Virgil Madgearu.
Placerea pe care o aminteam mai sus, de a vedea straini preocupati de istoria noastra, s-a transformat intr-o adevarata voluptate pe masura ce am descoperit profunzimea cu care istoricul american a patruns in meandrele gandirii si activitatii unor personalitati despre care, spre rusinea mea, nici nu ma preocupasem prea mult pana acum, tributar fiind ideii ca istoria e facuta de oameni de actiune si mai putin de cei aplecati spre reflectie. Cartea lui Hitchins m-a atins astfel pe doua paliere: romanismul si multele lui fatete si atitudinea fata de ganditori, ca actori cel putin la fel de importanti ai evolutiei lumii precum generalii sau oamenii de stat.
Volumul este scrisa dens si elevat pentru ca si subiectele abordate sunt dense si elevate, asa ca e recomandabila o sesiune de lectura sa se limiteze la doar unul dintre capitolele cartii. Daca ar fi sa aleg pe acela care mi-a placut cel mai mult, cel despre Andrei Saguna s-ar distinge cu siguranta. Motivul e ca acest nume pe care l-am aflat de-abia cand dadeam la facultate si trebuia sa memorez ad literam lectii intregi s-a materializat, a capatat o forma si o personalitatea in mintea mea. Am facut filme despre Mihai Viteazul si despre Stefan cel Mare, de ce n-am face si despre Andrei Saguna? A fost un tip foarte interesant, idealist, dar si pragmatic, pe care l-ar putea juca foarte bine un actor de renume international, socotind ca, de data aceasta, autoritatile romane nu o sa mai refuze parteneriatul cu Hollywood-ul, ca pe vremea lui Nea Nicu.
P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru ca m-au convins ca noi, romanii, avem nevoie de cineva din exterior sa ne mai lumineze la cap.
