Voluntariat pe acoperisul lumii

Kekexili (se citeste Căcăsili – hai, radeti acum, ca dupa ce o sa vedeti filmul, nu o sa va mai vina) este o creatie cinematografica aparte.

Vine din China, dar nu e chiar chinezesc, pentru ca actiunea se petrece in Tibet, iar limba in care se vorbeste este cea din partea locului, mai aspra, nu asa de melodioasa precum chineza din Crouching Tiger, Hidden Dragon sau Hero, este limba unor munteni invatati cu vitregiile naturii.

Desi se bazeaza pe o poveste reala – lupta unor voluntari locali impotriva braconierilor care decimeaza o specie rara de antilope – nu e chiar un documentar, cu toate ca personajul care filtreaza povestea este un reporter din Beijing. Ca sa imi argumentez aceasta afirmatie, o sa fiu putin cinic si o sa recunosc ca nu neaparat drama, cat frumusetea autonoma a filmului m-a facut sa imi doresc sa scriu despre Kekexili (in engleza Mountain Patrol).

Aceasta frumusete se compune din mai multe. In primul rand, peisajele vaste ale podisului tibetan, filmate si redate cu atata dragoste de catre realizatori, incat pana si eu, spectator a carui experienta era mediata de tehnologie, am putut sa simt fiorul de a fi unul cu natura intr-un loc caruia i se spune pe buna dreptate „acoperisul lumii”.

Personajul central, conducatorul trupei de voluntari (interpretat de Duobuji)  este o figura cel putin interesanta. Luati expresivitatea faciala diminuata specific asiatica, reduceti-o si mai mult prin gravitatea unui om al muntilor si apoi incercati sa intuiti cand simte speranta, cand deznadejedea, cand e cat de cat vesel, cand e nevoit sa faca unele concesii altminteri de necrezut. Frumusetea este ca veti reusi, pentru ca toate aceste stari par a veni din suflet, nu sunt doar niste miscari ale muschilor fetei.

Trupa de voluntari este formata din personaje care nu se evidentiaza foarte mult, decat prin stoicismul cu care au indurat pe bune frigul tibetan in timpul filmarilor. O exceptie ar fi unul dintre ei care, pentru a face rost de bani de benzina, isi combina o gagica sa-i imprumute niste bani ca sa cumpere benzina, in conditiile in care tot el promisese ca o scoate din saracie si o face mare vedeta. O scena savuroasa, dar un pic amara.

Din partea braconierilor, exista un batran cu un instinct de supravietuire IN-CRE-DI-BIL, care m-a incantat in toate cele cateva minute cat a aparut. Inca un argument pentru autonomia laturii artistice a acestui film fata de povestea reala pe care se cladeste.

Spuneam ca aceasta din urma prezinta „lupta unor voluntari”. Ambele cuvinte ale acestei expresii trebuie luate literal: cei care actioneaza impotriva braconierilor nu sunt platiti pentru asta, indura lipsuri si privatiuni si, mai ales, pericole, pentru ca aceia care vaneaza antilopele au arme si nu ezita sa le foloseasca. La fel cum nu o fac nici voluntarii, astfel ca in aceasta inclestare se pierd vieti omenesti.

Asta m-a facut sa ma gandesc: as fi oare in stare sa iau viata unui om sau sa mi-o dau pe a mea pentru niste necuvantatoare? Nu am ajuns inca la un raspuns, dar deoarece Kekexili e un film atat de frumos, pot sa accept si sa respect modul cum au facut-o altii.

3 Comentarii

  1. tare.
    din cum arata, pare ca e nemaipomenit sa-l vezi in cinema.
    ma bucur c-ai ales doua snapshot-uri exact ca intr-un western: grosplan vs. plan de ansamblu 🙂

    Reply
  2. Am incercat sa ilustrez exact acele doua calitati principale ale filmului: personajul central si peisajele. Iar comparatia ta cu un western nu e rea deloc :).

    Reply

Lasa un comentariu.