Mari senzații cinematografice nu mi-a oferit Adam Sandler de-a lungul timpului.

Dar știu că m-am distrat la destule dintre filmele sale.

Și da, unele au fost execrabile.

Uncut Gems este, însă, acea revelație că un actor pe ale cărei limite puteai să juri că le știi deține rezerve nebănuite de talent.

Remarcabil că acest Adam Sandler, comerciant de bijuterii aproape scăpătat, aproape divorțat și aproape să dea lovitura cu o rocă neșlefuită pe care o pierde și o recuperează în moduri aiuritoare, nu este alt Adam Sandler.

Este același, dar o versiune de o bogăție a reacțiilor uimitoare, generate de ritmul narațiunii mafiote pe care frații Benny și Josh Safdie o derulează cu nerv și nu o lasă niciodată să treneze.

Inițial, filmul mi s-a părut o pastișă de Guy Ritchie, însă după ce m-am acomodat cu vocabularul mustind de f*ck-uri și cu reacțiile bombastice ale personajelor, am început să simt și ce sarcină interesantă are Sandler de îndeplinit.

Pe rând, îl vedem păcălit și păcălitor, aburit și aburitor, jucat și jucător, niciodată stăpân pe reacțiile sale, dar întotdeauna cu un zvâcnet de instinct care să îl poarte mai departe, la următoarea scenă în care își contrazice propriile decizii și emoții.

Fără a fi realist, rolul său este o minunată ilustrare a unui paradox: în natura umană, raționalul are de rezolvat instrucțiunile derutante trasate de irațional.

Una dintre plăcerile pe care mi le ofer începând cam cu perioada aceasta estivală este, de regulă, să urmăresc evoluția previziunilor pentru Oscarurile din anul următor.

Este o cursă pasionantă, care uneori virează în direcții nebănuite.

În 2019, numele lui Adam Sandler apărea acolo, printre favoriții la o statuetă pentru rol principal.

N-a prins lista scurtă, dar mă felicit pentru propria-mi documentare.

Așa am avut parte de o comoară de creație, un giuvaier pe care și-l poate atârna la gât orice actor mare.