Aș da zile de la mine, ca să pot să scriu ca tine

Un doctorand în studiul manelelor, fumător înrăit și băutor de bere înveterat, aciuat în Ferentari în scopuri de studiu, dar nu numai, se înamorează de un țigan tânăr, gras și cu serioase tulburări emoționale.

Da, e vorba despre homosexualitate în Soldații. O poveste din Ferentari de Adrian Șchiop.

Dacă aveți stomac pentru premisa pe care v-am expus-o mai sus, veți fi răsplătiți cu un roman scris cu un talent de haur, mânca-ți-aș.

Relația dintre cei doi este foarte coerentă în etapele ei (forming, storming, norming și performing), fiind totodată o mostră a procesului cum afecțiunea și atracția, a căror autenticitate o recunoști, vrei, nu vrei, sunt subminate ireversibil de zestrea de apucături nasoale ale fiecăruia dintre cei doi, precum și de de-a pururi spinoasa problemă a banilor.

Bineînțeles, toate astea se relevă treptat, înfruntând descrieri fără perdea de practici sexuale ale orientării cu pricina, ba chiar crâmpeie de perversiuni, așa cum au loc în acel infern numit închisoare.

Toate relatate la persoana I, ca să fie și mai abitir împinse în conștiința îngrozită a cititorului.

Ca o paranteză, impresia de ansamblu pe care mi-a trezit-o această lectură mi-a adus aminte de vizita în Les Égouts, adică Muzeul Canalelor din Paris (cărora însuși Victor Hugo le dedică un capitol în Mizerabilii), care mi s-a imprimat în memorie prin mirosul ală călduț și vag fetid și senzația că am pătruns în lumea subterană și fascinant de scârboasă de sub cel mai stilat oraș din lume.

Viscerală de-a dreptul, cartea lui Adrian Șchiop nu se poticnește niciodată în grețos, grație condeiului său care merge ca lubrifiat (scuze, nu m-am putut abține).

Până și englezismele cu care îți împânzește proza sunt la locul lor.

Dacă idila aceasta damnată brokebackmountainiană nu vă convinge, rămân figurile fugar zugrăvite pe parcursul ei. Într-o singură pagină, scriitorul plămădește un ipochimen de un farmec direct proporțional cu beteșugurile, iar galeria acestor marginali este ca un buchet de flori de mucigai din care un Henry Miller și William Burroughs ar face o coroniță și ar pune-o pe creștetul românului nostru care a scuipat fiere și fecale sufletești pe hârtia neprihănită și ne-a oferit minunăția asta literară.

Soldații. Poveste din Ferentari nu e doar scatologie, e și filosofie, uneori percutantă ca pumnul îmbrăcat în box al unui recuperator trimis la un amărât de rău-platnic.

Uitați o mostră:

[…] când le ajunge cuțitul la os, amărâții nu fac revoluții, ci mafii, drumul cel mai scurt spre prosperitate.

Mai vreți?

Știți cum se spune, prima doză e gratis, restul sunt pe bani.

Așa că luați de citiți cartea asta a lui Adrian Șchiop.

E beton, să-nnebunesc, dacă vă mint!

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.