Nevoia de dulce a creierului uman e veche de când s-a produs revoluția cognitivă, ba îndrăznesc să afirm că o precede.
Însă acum, când viața ne e dată peste cap și timpul s-a oprit în loc, neștiind încotro s-o ia, parcă nevoia asta se prezintă mai presantă ca oricând.
Vreun panaceu nu știu, dar Dulcețurile Veronicăi pot fi o varianta de luat în seamă, mai ales că, pe lângă aromele care m-au făcut să ridic o sprânceană a surprindere, sunt făcute artizanal și natural.
Deși, din motive epidemiologice, nu e recomandat să ne îmbulzim, nu rareori în perioada asta, în piețe, o să vedeți grupuri cumulând un număr de persoane peste limita legală examinând noua recoltă de căpșuni, pentru că e sezonul când mulți gospodari și gospodine prepară dulceață de căpșuni.
Ale Veronicăi vin în două compoziții care aduc a alchimie medievală.
Una este dulceața cu căpșuni cu busuioc și fără zahăr, a aromă care îmi pare menită a aduce un dram de purificare în sufletul și papilele gustative ale cetățeanului, în vederea consumării celei de-a doua, puțin spus spectaculoasă în configurația ingredientelor.
Dulceața de căpșuni cu Pinot Noir!
Una dintre marile dileme ale oricărui sibarit își vede astfel dezlegarea: numai e nevoie de libații diferite către două zeități diferite, acum le poți slăvi la pachet prin această dulceață din cămară, care mai conține și scorțișoară, anason, cardamon și anason, de parcă Veronica ar vrea să ne trimită pe urmele marilor exploratori, care au înfruntat furtuni și felurite pericole pentru a le procura.
A călători nu prea mai e la îndemână acum, dar iată câte aventuri pe tărâmul gustului ni se deschid deodată!