O veste tristă, dar previzibilă, în contextul acestei epidemii care ne pune la încercare, materialicește și spiritualicește, a fost amânarea (nu voi să spun anulare, nu voi și gata) Festivalului Shakespeare de la Craiova de anul acesta.

Din durerea de a ști că nu voi mai avea parte de extraordinara diversitate a întruchipării universului shakespearian pe scenă am extras forța de a mă reorienta către creațiile celei de-a șaptea arte.

Astfel, periodic mă voi apleca asupra câte unei pelicule care reprezintă o ecranizare a unei piese a Marelui Will sau atinge în mod inedit substanța acesteia.

***

Prima dintre aceste reconversii dinspre teatru spre film este transpunerea cea mai apropiată de desăvârșire a poveștii care se sustrage termenului de tragedie – Romeo și Julieta.

Abordarea lui Franco Zeffirelli, cu o deosebită grijă pentru decoruri, costume și recompunere (pentru că nu-i chiar reconstituire) istorică, n-are egal. Scenele sunt compuse cu grijă teatrală, însă se înlănțuie cu meșteșug filmic.

Momentul când cei doi tineri își ating privirile și sufletele prima dată în timpul petrecerii este de o frumusețe care poate alina chiar și efectele întunericului care ne învăluie psihicul în aceste vremuri de restriște.

Ca o paranteză, într-o superbă prelegere pe ted.com, arhitectul italian Renzo Piano spunea:

Well, this beauty – this universal beauty, I should say – is one of the few things that can change the world. Believe me, this beauty will save the world. One person at a time, but it will do it.

Nici coloană sonoră sublimă a lui Nino Rota, nici cea mai frumoasă țară din lume, care își împrumută bijuteriile arhitectonice pentru a sluji drept cadru narațiunii emoțional-dramaturgice, n-ar fi fost, însă, suficiente, pentru ca această versiune de Romeo and Juliet să capete valoare de simbol.

Cei doi actori din rolurile principale sunt viața însăși a filmului. Leonard Whiting și Olivia Hussey au energia tinereții, prospețimea primei iubiri adevărate și energia artistică, nu de a-i interpreta pe Romeo și Julieta, ci de a deveni Romeo și Julieta.

Împreună sunt un etalon. N-am cum să nu judec alte cupluri, din teatru sau film, decât prin prisma comparației cu acesta.

Romeo and Juliet al lui Franco Zeffirelli nu este perfect. Partea a doua, cea în care se conturează tragedia, mi s-a părut un pic grăbită, față de ascensiunea ritualică a iubirii din debut.

Dar, până la urmă, nu asta este esența din Romeo și Julieta?

Că dragostea triumfă împotrivă morții?

Death, that hath sucked the honey of thy breath,

Hath had no power yet upon thy beauty.

Thou art not conquered. Beauty’s ensign yet

Is crimson in thy lips and in thy cheeks,

And death’s pale flag is not advancèd there.