Până la destructurarea picturii şi revendicarea libertăţii totale din partea artiştilor, tablourile se supuneau unor restricţii tematice şi stilistice.

Însă tocmai aceste jug aparent le favoriza pictorilor tentative care mai de care mai diverse de a-l scutura, iar efortul de a identifica aceste subversiuni subtile oferă o plăcere deosebită, de care se lasă purtat Daniel Arasse în Nu vedeţi nimic.

Cinci* opere celebre (printre care minunata Venus din Urbino a lui Tizian sau incredibil de complexa Las Meninas de Velazquez), datând din perioada Renaşterii, de la cea timpurie până la amurgul vestit de manierism, sunt iscodite de autor cu autoritatea expertului, dar şi cu intensitatea pasionatului.

Fiecare îl intrigă printr-un element perturbator, iar acesta este pretextul pentru câte o analiză care pe mine, la rându-mi pasionat, dar lipsit de nivelul său de cunoştinţe, m-a încântat şi educat deopotrivă.

Iconografia şi structura fiecărei opere sunt prezentate atât de elocvent, încât pot păstra lecţiile pentru viitor, întru aplicarea la prima vedere.

Ca să evite limbajul arid şi ermetic al criticii de artă, Daniel Arasse a desfăşurat diverse abordări narative, de la dialog la stil epistolar. E limpede că nu e scriitor, iar colocvialitatea rezultată este uneori exagerată, însă cred că a fost o alegere necesară, pentru că alternativa ar fi fost să livreze direct şi în valuri toate dezvăluirile imagologice, iar asta nu m-ar fi ajutat să le asimilez prea bine.

După ce am parcurs şi ultima investigaţie artistică, am înţeles că titlul cărţii, aparent insultător, merită interpretat altfel.

Nu vedeţi nimic? Uitaţi-vă mai bine!

P.S. Mulţumesc celor de la librăria online Libris pentru şase episoade din True Detective: The World of Paintings.

*Deși cartea e descrisă ca fiind compusă din șase astfel de eseuri, unul este de fapt o incursiune în evoluția figurii Mariei Magdalena, nu neapărat în pictură. O lectură la fel de interesantă, care l-ar încânta pe un Dan Brown, de pildă.