Istorie la firul ierbii

Profesorul Gheorghe Buzatu ne spunea la un curs că despre Al Doilea Război Mondial s-au scris mai multe cărți decât despre toate celelalte subiecte din istorie la un loc.

Chiar și în acest ocean editorial, o carte precum aceste Însemnări de jurnal ale unei femei anonime din Berlinul pe cale de a fi ocupat de ruși în primăvară lui 1945 tot remarcabilă rămâne.

Povești despre grozăviile pe care o populație civilă le suferă când armata învingătoare dă iama într-un oraș există destule, însă intimitatea, sinceritatea și profunzimea mărturiei acestei doamne o ridică peste simpla condiție de memorii și o transformă într-un monument comemorativ, la fel de copleșitor pe cât sunt grupurile statuare faraonice de prin Rusia sau alte țări combatante.

E limpede că paginile jurnalului au fost cizelate ulterior redactării, dar asta nu m-a împiedicat să rămân în mod repetat perplex, constatând câtă tărie a avut autoarea în a înregistra evenimente zilnice pe care într-o situație normală le-am numi reprobabile: violuri, furturi, înșelăciuni.

Regulile de morală obișnuite se suspendă în vremuri de criză, iar peripețiile acestei doamne, pe care le-am putea numi chiar picarești, dacă n-ar fi atât de tragice, sunt o lecție că nu suntem stânci de principii, ci plămadă care se înmoaie, pe măsură ce stomacul se golește.

Acela care are impresia că se poate descurca fără astfel de compromisuri să arunce primul piatra!

Educată și independentă peste media epocii sale, autoarea este o veritabilă precursoare a mișcării feministe, dar nu în modul deșănțat care subminează această inițiativă, ci într-unul pe care eu, bărbat, nu îl pot contesta, ba chiar îl susțin:

Zilele astea am văzut cum sentimentele mele față de bărbați – și sentimentele tuturor femeilor față de ei – se schimbă. Ne pare rău pentru ei, îi vedem atât de amărâți și lipsiți de putere. Sexul slab. În sufletul femeilor ia naștere un fel de dezamăgire colectivă. Lumea nazistă, care era stăpânită de bărbați și glorifica bărbatul puternic, începe să se clatine și odată cu ea, mitul ”Bărbatului”. În războaiele trecute, bărbații puteau pretinde că au privilegiul de a ucide și a fi uciși pentru Patrie. În ziua de azi avem și noi, femeile, parte de așa ceva. Asta ne-a transformat, ne-a îmbărbătat. La sfârșitul războiului, între multele înfrângeri suferite se va adăuga și eșecul masculinității.

Am destui prieteni inteligenți, cu stare, cu studii superioare, care consideră că a studia trecutul este inutil.

La ce te ajută în viață?

Citind Însemnările de jurnal ale curajoasei din Berlin, am înțeles de ce au atitudinea asta.

Istoria este cam incomodă.

P.S. Mulțumesc celor de la librăria online Libris pentru o voce puțin știută, dar care merită cunoscută.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.