De unde venim?

Cine suntem?

Incotro ne indreptam?

Poate cele mai legitime intrebari pe care si le adreseaza omul, pe care le-a Paul Gaugain le-a folosit ca titlu al unui grandios tablou al sau si pe care Edward O. Wilson si le insuseste in Cucerirea sociala a Pamantului.

Aceasta carte are ghinionul de a fi contemporana cu una cu o tematica similara, Sapiens. Scurta istorie a omenirii de Yuval Noah Harari, mai mediatizata si mai smechereste scrisa. Insa, dupa ce le-am lecturat pe amandoua, nu ezit sa ma pronunt in favoarea acesteia de fata, avand mai multe argumente care sa-mi sprijine decizia.

In primul rand, rigoarea stiintifica; a nu se intelege ca a israelianului pacatuieste cumva prin lipsa de surse sau subtirimea acestora, insa Edward O. Wilson nu se aventureaza sa dea verdicte prea clare si sa contureze un rationament anume, construit pe piloni distinct reliefati, precum in Sapiens. Aici ne sunt prezentate scenarii, care dau de gandit, nu care elucideaza enigme o data pentru totdeauna.

Apoi, autorul are o anume pregatire in domeniul organizarii sociale a insectelor, iar paralelele pe care le face intre acestea si oameni sunt un factor de originalitate. Supus aceleiasi abordari stiintifice pe care o apreciam si mai sus, nu se repede sa foloseasca musuroiul de furnici sau stupul de albine drept metafore ale societatii umane, ci mai degraba le evidentiaza limitele, scotand astfel la iveala acele trasaturi care ne fac deosebiti de restul lumii vii.

Ce nu am apreciat in mod deosebit la lucrarea lui Yuval Noah Harari a fost ca de la antropoide a ajuns la societatea viitorului, iar tot traseul sau, oricat de ambitios, a fost fluctuant din punct de vedere al coerentei sau originalitatii (bucata despre capitalism e luata cam de-a gata de la Niall Ferguson, mai precis din The Ascent of Money). Edward O. Wilson se limiteaza la chestiuni primare, insa consideratiile sale despre genetica, religie sau limbaj au o corenta rezultata din faptul ca provin dintr-un creuzet mental unic.

Ca sa nu ii catranesc de tot pe fanii infocati ai lui Sapiens, pe care am prezentat-o pana acum intr-o lumina mai degraba nefavorabila, o sa mentionez si cateva aspecte care mi-au placut la aceasta lucrare, remarcabila in felul ei: demonstratia cutremuratoare a modului cum raspandirea oamenilor a dus la disparitia altor specii, inca din vremuri preistorice, si trecerea in revista a uimitoarele evolutii tehnologice din viitor, care m-au convins ca vreau sa-i citesc si urmatoarea carte – Homo Deus.

Nu pot sa inchei fara a aminti o coincidenta simpatica, dar relevanta: cand am primit Cucereirea sociala a Pamantului, primul lucru a fost sa o deschid la intamplare si sa o frunzaresc, ca sa ma delectez cu acel miros neasemuit de tiparitura noua. Aruncandu-mi ochii pe un paragraf, am citit cum autorul rememora niste studii efectuate in colaborare cu alti cercetatori, printre care si Corina Tarnita, care, nu numai ca e romanca, dar e chiar din orasul meu, Craiova, si pe care o stiu din auzite inca din liceu cand, la olimpiade il batea sistematic pe Cristi, colegul meu de banca, ilustrul matematician al clasei. Omenirea are multe probleme de rezolvat, insa acest mic amanunt care mi-a sarit in ochi este un semn ca am depasit multe din lucrurile care ne despart si ne invrajbesc.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru niste raspunsuri pertinente la niste intrebari foarte grele.