Ca nimic din ce e sub soare nu scapa privirii vulturesti a producatorilor de la Hollywood nu mai e o noutate pentru mine. Dar, sincer, nu ma asteptam ca o tema precum interminabilul conflict arabo-israelian, care e oricum, numai hazlie nu, sa se regaseasca intr-o comedie. Si nu una oarecare, ci una cu Adam Sandler. Adica un diluviu de gaguri variind de la spumoase la mega-imbecile si in care pudibonderia e o notiune necunoscuta.
De obicei, filmele lui Sandler prezinta cele mai mari tampenii sub masca seriozitatii, dar Don’t mess with the Zohan se apropie mai mult de stilul rivalului sau, Ben Stiller. Ca sa argumentez, fiti atenti la sinopsis: cel mai tare agent israelian, ZOHAN(!!!::::))), incearca sa se lase de meserie si pleaca in America pentru a incepe o noua viata si a-si urma pasiunea – sa coafeze femei. Ajuns aici, devine celebru pentru ca, pe langa tunsoare, ofera fiecarei cliente (de regula, baba sau, ca sa fiu politically correct, persoane in etate) si cate o strasnica partida de sex. Nu stiu de ce, dar mi-a adus aminte de
Zoolander-ul lui Stiller.
Ca sa contrabalansez pregnanta senzatie ca imi irosesc 2 ore din viata, am incercat sa gasesc si ceva care sa justifice timpul pierdut: tupeul cu care sunt luati la misto la gramada americanii, arabii si israelienii; doi actori – Rob Schneider, care m-a facut sa rad la fiecare aparitie pe ecran, si un necunoscut, Ido Mosseri, care emana o smecherie evreiasca super-amuzanta.
Cu toate ineptiile lui, Don’t mess with the Zohan are meritul de a readuce aminte ca, atata vreme cat avem umor, oricat ar fi de slab, mai avem o sansa.
Despre film nu sunt prea multe de spus. Lungit la nesfarsit, cate o scena care reuseste sa iti fure un hohot de ras…si cam atat. Remarc ideea salonului: ce ziceti fetelor?(full option) 😀
Patratel, daca pui problema asa, s-ar putea ca prietenul tau sa nu-ti mai dea voie nici sa te speli pe cap de una singura:).
😀 a avut cateva scene haioase si cam atat. Rob Schneider e intotdeauna „de rasul lumii”.