Acum 24 de ani, pe 11 septembrie 2001 avea loc o serie de evenimente care au zguduit lumea și pe ale căror reverberații le simțim poate și astăzi.

Avioanele deturnate și îndreptate asupra unor importante edificii din Statele Unite ale Americii au făcut ca timpul să se fractureze.

Iar dintre toate aceste atentate, niciunul nu a provocat o traumă mai mare decât prăbușirea celor două turnuri de la World Trade Center.

Trauma a fost pur fizică, dar și emoțională, atât la nivel colectiv, cât și individual.

Pe aceasta din urmă o urmărește Don DeLillo în tulburătorul său roman Falling Man.

Cu multă inteligență psihologică și cu un lirism aproape neverosimil, dat fiind subiectul, autorul ne desfășoară efectele acestei cumplite tragedii asupra unui supraviețuitor dintr-unul dintre turnuri, a soției lui și, indirect, asupra copilului lor.

A lui e, evident, mai puternică, și deformează puternic întreaga lentilă a tot ce percepe din acel moment. De pildă, se acordă aparent nejustificat de multă atenției pasiunii sale pentru poker, pentru ca, ocazional, să descoperim cât de dureros este să își amintească faptul că unii dintre membrii cercului său de jucători nu mai sunt.

A ei este mai subtilă și, aș îndrăzni să spun, o reușită chiar mai mare, scriitoricește vorbind. Intruziunea traumei este mai discretă, apare te miri unde, dar o recunoști fără doar și poate. Iar ipostaza protagonistei de facilitatoare a unui grup de vârstnici cu demență ne pune în fața unui dureros paradox:

Unii uită și n-ar vrea, alții nu pot să uite și ar vrea.

Cât despre fiul lor, acolo DeLillo ne ilustrează faptul că mintea unui copil are o cruzime (sau candoare, spuneți-i cum vreți), pe care părinții o au de gestionat.

Dar ce te faci când înșiși părinții sunt dați peste cap?

Romanul ne mai ridică o problemă:

E oare posibil ca o traumă împărtășită să îi aducă împreună pe doi oameni înstrăinați?

Sau dezechilibrul cauzat de implicarea nemijlocită a unuia dintre ei în acele evenimente este ireparabil?

Falling Man e o operă literară, nu un tratat de psihiatrie, așa că răspunsuri clare nu avem.

Dar, mai important decât răspunsul, este starea cu care rămânem după această lectură.

Știu că suferințele de acum mai bine de două decenii ale cetățenilor unei țări pe care mulți o învinuiesc de majoritatea relelor din prezent par a păli în fața celor ale contemporaneității, din Gaza, Ucraina, Yemen sau a altor regiuni, din păcate, din ce în ce mai multe.

Însă Falling Man nu este despre americani luați separat.

Nu întâmplător, titlul este același cu al unei imagini rămase de notorietate, pe care o aveți mai jos, suprinsă de Richard Drew (sursă: www.wikipedia.com), chiar pe 11 septembrie 2001.

Acel om nu a fost identificat niciodată.