Panegiric unei trilogii (ba nu, tetralogii)

Iaca a venit momentul sa mai insir un margaritar al celor de la Pixar.

Acum este vorba despre Soul, care nu se abate cu nimic de la ideologia sau de la imensa lor creativitate.

***

Dintre toate articolele pe care le-am scris pe acest blog, la acesta ma intorc periodic si il actualizez, nu pentru ca as avea vreo gandire dezordonata, ci pentru ca inegalabila creativitate a celor de la Pixar ma obliga.

Dupa ce am vazut si Toy Story 4, in care tot ce era de calitate in anterioarele filme (adica tot) e pastrat, adaugandu-se numai lucruri bune, nu-mi ramane decat sa-mi reinnoiesc plecaciunea si sa declar ca la anul, in 2020, cand va aparea Onward, voi mai avea o interventie asupra acestui text.

***

Iata ca a iesit si Incredibles 2, care amuza, pune pe ganduri si incanta vizual, asa cum numai Pixar stie sa o faca.

***

Initial, acest articol a fost o lauda aduse unei trilogii – Toy Story, apoi s-a transformat intr-un omagiu adus unei echipe si traditii creative – Pixar – care a incantat si a reusit sa continue sa o faca, motiv pentru care adaug alte filme, gandindu-ma cu drag ca The Incredibles 2 va aparea in 2018, cand voi fi din nou nevoit sa mai operez o modificare aici.

Sentinta de la finalul articolului e aceeasi, mai puternica.

(Acesta din urma mi s-a parut tot timpul cel mai putin reusit film al celor de la Pixar, insa ofera un privilegiu aparte: ii auzim pentru ultima data vocea lui Paul Newman)

***

Nu e Star Wars. Nu e Lord of the Rings. In mod sigur nu e The Hobbit.

Hollywood-ul are o meteahna mercantila binecunoscuta: orice film de succes are o continuare, doua, trei, care dilueaza orice farmec a avut pelicula initiala. Eu, bunaoara, am incetat sa ma mai uit la orice se scoate sub franciza Pirates of the Carribean de la al treilea incolo, cand mi-a fost clar ca nu mai exista nici un pic de demers artistic, ci numai unul bazat pe principiul „mulge vaca”.

Exista insa o trilogie (in curand tetralogie) recenta care contrazice aceasta axioma a continuarilor esuat-supradimensionate: Toy Story.

Am vazut de curand Toy Story 3 si, desi i-am cautat defecte cu un ochi foarte patrunzator, n-am reusit cu niciun chip.

Remarcabil este ca aceleasi personaje pe care le stiam (si nu vorbesc aici doar de protagonisti, cowboy-ul Woody si supereroul galactic Buzz, ci si de dinozaurul cu strungareata, cainele elastic si toate celelalte gaselnite de tot hazul ale celor de la Pixar) sunt exploatate in mod amuzant, fara nimic exagerat, le sunt folosite trasaturile caracteristice in moduri logice si amuzante, iar trimiterile la celelalte filme ale seriei sunt subtile si, asta e, trebuie sa-mi repet propriile spuse, amuzante.

Ca in orice productie Pixar din perioada buna (imediat va zic si de ce o caracterizez asa), intriga acestor filme functioneaza diferentiat, incantand atat copii, cat si adulti. Acestia din urma pot sa savureze o pleiada de aluzii la alte repere cinematografice, glume subtile si o actiune fulminanta, care nu-i cu nimic mai prejos decat vreun Die Hard. Iar cand hohotele de ras s-au calmat, raman mesajele simple, dar percutante, care restabilesc legatura cu era inubliabila a copilariei.

Poate ati auzit ca Pixar a fuzionat cu Disney, colosul care ne-a incantat cu animatii inca din pruncia parintilor nostri, dar care a ramas blocat in niste canoane estetice pe care nu reuseste sa le depaseasca de decenii bune.

Odata cu Brave, mi s-a parut ca spiritul Pixar a inceput sa fie contaminat de conformismul celor de la Disney. N-a fost un film rau, insa nu a miscat nimic inauntrul meu, doar mi-a utilizat timpul intr-un mod agreabil.

Sa fie acesta sfarsitul erei de aur a animatiilor?

Nu stiu.

Va intrerupe oare anuntatul Toy Story 4 magia predecesoarelor?

Nu stiu.

Stiu insa ca avem acest filme:

pixar1

pixar2

pixar3

Dar si pe acestea:

pixar4

pixar5

pixar6

pixar7

pixar8

pixar9

Multumita lor, lumea este mai bogata si mai frumoasa.

Leave a Comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.