Din pacate, trebuie sa va spun ca nu este vorba despre intreg spectrul politic romanesc, de la stanga la dreapta si de sus in jos, trimis in corpore la bulau, asa cum se exprima in rugaciuni/ injuraturi nocturne orice locuitor al tarii noastre, ci de un film spaniol, Celda 211, care surprinde in mod placut pentru ca incepe precum cele hollywoodiene si evita cel mai neplacut aspect al acestora, finalul sablonard.
Juan Oliver (Alberto Ammann) este un tanar gardian, care soseste la inchisoare sa-si ia postul in primire si sa faca un tur al asezamantului penitenciar intr-un moment mai mult decat nepotrivit: o revolta a detinutilor, condusa de violentul si charismaticul Malamadre (Luis Tosar). Printr-un anume concurs de imprejurari, ajunge sa fie prins intre locatarii bulaului si sa faca el insusi pe detinutul, ca sa supravietuiasca si sa scapa intreg din infernul care se asterne treptat intre zidurile inchisorii. Pana acum, curat Con Air, fara pletele ridicole ale lui Nicolas Cage.
Numai ca, de la un punct incolo, povestea depaseste spatiul concentrationar si nu se mai preocupa de tensiunea generata de existenta unui om intr-un mediu care l-ar linsa, daca s-ar da de gol in vreun fel, ci tinde spre un cadru mai amplu, in care impotenta autoritatilor si interesele mediatice se impletesc cu polii de putere si intrigile din randul detinutilor revoltati.
Drept urmare, nu avem parte de actiunea trepidanta din filmul lui Simon West, ci mai mult o galerie de scene dense si dure, cu destule inconsistente la capitolul liant logic, dar cu efect puternic, daca sunt luate separat.
Interpretarile protagonistilor sunt in regula (ca sa evit OK-ul care tinde sa suprime nuantarea si, implicit, sa tampeasca), iar celelalte personaje se disting mai putin prin jocul actoricesc propriu-zis, cat mai ales prin pura lor prezenta. Ca si in Eu cand vreau sa fluier, fluier, figurile de interlopi pursange ale detinutilor, mai ales ale celor cu roluri mai rasarite, contribuie masiv la atmosfera; lor li se adauga violenta egala, dar imbracata in haine respectabile, a gardienilor si ipocrizia si incapacitatea oficialilor, din nou, toate redate mai degraba prin infatisarea actorilor, decat prin interpretare.
Citeam pe undeva despre Celda 211 ca fiind tabloul realist al universului inchisorilor din Spania; da’ de unde, e un film prin care spaniolii au incercat, ca si olandezii, sa le demonstreze americanilor ca nu mai au de mult exclusivitatea in a face un thriller de calitate.
2 Comments