N-are sens sa ma lansez in vreun panegiric la adresa lui Neagu Djuvara, cand ai trait 100 de ani prin toate colturile mapamondului, ai scris o sumedenie de lucrari, ai citit de mii de ori mai multe  si te invita lumea sa apari la televizor, nu prea mai e nevoie de laudatori.

Asa ca m-am gandit sa-i celebrez centenarul in cel mai placut mod cu putinta, atat pentru el, cat si pentru mine: citindu-i una dintre cartile de stiinte umaniste, intitulata ispititor Amintiri si povesti mai deocheate.

Numele volumului e ilustrativ pentru ce contine, insa, chiar si cu mentalul montat pentru asa ceva, tot am savurat ineditul istorisirilor lui Neagu Djuvara.

Autorul a fost un norocos: s-a nascut intr-o familie de soi intr-o perioada cand clasele sociale erau suficient de stratificate sa conteze pana unde poate accede un invidid, asa ca n-a suferit lipsuri si privatiuni extreme si n-a pornit stramb in viata; pe de alta parte, nici n-a fost vreun pui de nabab, asa ca n-a ajuns vreo lichea de bani gata si s-a tinut cu sarg de invatatura.

Am extras aceste concluzii din paginile in care Neagu Djuvara ne prezinta genealogiile si tipologiile celor care i-au marcat copilaria, mai putin spumoase decat cele veritabil deocheate, dar in care  exceleaza prin precizie si, mai ales, prin memorie.

Evident, atractia maxima o constituie acele patanii relatate fara perdea, dar invaluite intr-un abur de savoare emanat de harul de povestitor al istoricului cu varsta seculara. Nu dezvalui nimic, insa ii asigur pe toti curiosii ca, oricat de multe poante porcoase degusta de pe Internet, nu vor fi nicidecum dezamagiti de acestea.

N-ajunge nimeni la suta de ani doar cu nasul cufundat in carti, asta e clar!

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru accesul la o latura mai putin pudibonda a uluitoarei memorii a lui Neagu Djuvara.