Psihologia ca joc

Multe jocuri pe calculator se aventurează pe tărâmul psihologiei, nu doar ca motivație a personajelor, ci ca deplin fundament tematic.

Însă puține o fac cu atâta dedicare ca Disco Elysium.

Apărut în 2019, jocul are un mecanism narativ, dar și ludic care îl poziționează asumat drept urmaș al inegalabilului Planescape Torment.

Un polițist aflat într-o stare fizică și psihică deplorabilă se trezește într-o cameră de hotel, fără să aibă habar cine și unde este.

De aici începe odiseea regăsirii de sine, precum și elucidarea unei crime oribile, care a avut loc mai hacana de spațiul de cazare cu pricina, într-o oraș măcinat de conflicte sociale, etnice și ideologice, cu un trecut zbuciumat, totul cu o tentă de SF.

Spre deosebire de Planescape Torment, în care, în funcție de alegerile jucătorilor, parcursul ludic putea include și lupte diverse, în Disco Elysium totul se desfășoară prin opțiuni de dialog și prin alegerile pe care protagonistul le face.

Ca și în ilustrul predecesor, volumul de text pe care se bazează este întrecut doar de calitatea lui.

Aceasta este o tradiție în producții de tip Role Playing Game, însă aici șef al echipei creative a fost un scriitor sadea, estonianul Robert Kurvitz, iar asta se vede în faptul că, deși Disco Elysium urmează mulți dintre tropii genului, are o viziune și un stil proprii.

Dar să ajungem la aspectul cel mai semnificativ al jocului, adică modul cum psihologia este integrată experienței pe care ți-o compui tu jucătorul, adică acel anima care îl mână pe detectiv în investigația sa exterioară și interioară.

Indiferent că alegi un personaj prefabricat sau îl personalizezi la început, trebuie să îți asumi că va fi ros de disfuncționalități, care se vor regăsi atât în interacțiunile cu ceilalți, cât și receptarea a tot ce îi va ieși în cale.

Iar această personalitate imperfectă sau de-a dreptul deviantă va evolua în mod unic pentru fiecare jucător, în funcție de felul cum acesta va aloca puncte în fascinantul tabel al trăsăturilor, pe care îl aveți mai jos.

Nu cred că va fi acceptat ca atare de comunitatea științifică și e limpede că e construit și pentru a servi jocului, însă nu poți să nu fii impresionat de faptul că realizatorii jocului acoperă schematic cam tot ce este omul, trup și suflet.

Există trăsături de intelect, dar și emoționale, există caracteristici fizice intrinseci, dar și unele strict legate de manifestarea lor în lumea exterioară.

Personajul poate astfel să citească aure precum Patricia Arquette în Medium sau semnale non-verbale precum Tim Roth în Lie to Me.

Poate fi Sherlock Holmes sau John McClane.

Însă niciodată nu este întreg.

Așa cum fiecare dintre noi e o lucrare imperfectă, în continuă transformare.

Iar aceasta este cea mai importantă lecție din Disco Elysium, care, deși produs al hulitului domeniu al jocurilor video, poate fi incontestabil catalogat drept o operă de artă.

1 Comments

  1. Excelent articol, felicitari pentru alegerea subiectului si abordarea detaliata si captivanta. Ma surprinde faptul ca nu doar elementele de joc sunt accentuate aici, ci si complexitatea psihologica a protagonistului. Aceasta abordare nonconformista in domeniul jocurilor video este foarte interesanta si atractiva pentru un public mai matur si cu gusturi mai rafinate. Nu imi ramane decat sa explorez si eu aceasta lume fascinanta a Disco Elysium si sa vad cum va evolua personajul meu in timp. Felicitari inca o data pentru un articol excelent si cu siguranta voi urmari mai atent acest joc dupa recenzia ta.

    Reply

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.