Legaturile romanilor cu Turcia sunt de-a pururea stranse. Dincolo de indelungata suzeranitate pe care Imperiul Otoman a exercitat-o asupra Tarilor Romane, sa nu uitam de faimoasele calatorii comerciale postrevolutionare „la turci”, prestatiile lui Gica Hagi, Gica Popescu si Adrian Ilie la Galatasaray, precum si foarte recenta pasiune a compatriotilor nostri pentru statiunile all-inclusive de peste Bosfor.

Ca urmare, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca ma preocupa situatia din Turcia, mai ales ca proximitatea acestei tari in context geostrategic nu e de ignorat.

Daca si voi aveti interese similare, nu va recomand, totusi, sa va incepeti documentarea cu volumul Turcia. Intre nebunie si melancolie de Ece Temelkuran, pentru ca nu va va cadea prea bine la psihic.

Nu cred ca gresesc prea mult asemuind-o pe aceasta jurnalista si scriitoare, opozanta ferventa a regimului instaurat de Erdogan, cu Anna Politkovskaia, insa sper din tot sufletul sa nu impartaseasca soarta rusoaicei, pentru ca, daca judecam dupa ce ne spune, in Turcia abuzurile devin o obisnuinta, iar viata omeneasca nu mai valoareaza atat de mult.

Femeilor care poarta colanti le este refuzat accesul la functii publice, chiar daca au pregatirea necesara, copiii care sunt acuzati de terorism sunt tratati ca adultii si maltratati in inchisori, iar partidul de guvernamant erodeaza toate palierele societatii, plasmuind dusmani imaginari (va suna cunoscut? „statul paralel”, cumva?) si impartind societatea intre „ei” (laicii) si „noi” (drept-credinciosii).

Am, insa, doua rezerve, pe care vreau sa vi le impartasesc. In primul rand, simpatiile stangiste ale lui Ece Temelkuran sunt evidente, de aici si modul apasat cum atribuie degradarea morala a tarii repetatelor lovituri de stat organizate de fortele de dreapta, care, prin represiune, au hranit islamismul care se dezlantuie acum. A avea un partizanat ideologic nu inseamna neaparat ca greseste in diagnostic, dar cred ca si ea mi-ar aproba prezumtia de scepticism.

In al doilea rand, Ece Temelkuran nu este numai jurnalista, ci si scriitoare de fictiune. Aceasta dubla calitate se reflecta in inteligenta organizare a cartii si dinamismul manios ale stilului in care este scrisa. Eu, insa, am invatat o lectie importanta acum multi ani, cand am citit un reportaj semnat de Pascal Bruckner despre exorcizarea de la Manastirea Tanacu: bucurati-va de harul scriitorilor, dar nu sa aveti incredere in ei.

O impresie aparte mi-a facut sub-capitolul despre protestele din Piata Taksim; daca eliminam gazele lacrimogene si arestarile masive, spiritul de solidaritate si de revolta impotriva incompetentei, coruptiei si autoritarismului sunt acealeasi care au caracterizat pe protestatarii romani din Piata Victoriei si de pretutindeni din Romania. E ceva inaltator sa stii ca ai luat parte la manifestarea unui curent care strabate intreaga omenire, al luptei impotriva venalitatii, badaraniei, minciunii si agresiunii.

Totusi, gazele lacrimogene si arestarile masive nu pot fi eliminate din peisaj, iar ele imi spun ca, desi Romania e scuturata de febra discursurilor demagogice si a prostiei cocotate in varful trebii, in Turcia lucrurile sunt si mai ingrijoratoare si ne privesc pe toti.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o vizita in Turcia, dincolo de barierele statiunilor all-inclusive.