Rezistenta intelectualului inofensiv

zweig_rugLectura unei carti de istorie de Stefan Zweig este un deliciu in sine.

Mult timp, in scolile romanesti, aceasta materie a dobandit o reputatie foarte proasta, datorita unui prof-zbir/ profa-scorpie, care te obliga sa inveti date si batalii si persoane despre care chiar nu te intereseaza.

Sub condeiul lui Zweig, insa, istoria devine o poveste palpitanta, narata cu formulari inspirate si insiruita astfel incat sa aiba macar un sens logic, daca nu o morala, chiar si pentru episoade, altminteri nu foarte spectaculoase si fara zanganit de sabii, precum cel din cartea de stiinte umaniste intitulata Lupta din jurul unui rug: Castellio impotriva lui Calvin.

Tot din istoria predata in rit clasic mi-aduc aminte ca reiesea ca acei lideri religiosi, precum Martin Luther sau Jean Calvin, care s-au ridicat impotriva papalitatii si au edificat Reforma religioasa, erau un fel de personaje pozitive in lupta cu tirania unui edificiu corupt pana in maduva oaselor

Calvin creionat de Zweig este departe de acest profil. Fara a-i nega meritele de organizator si abilitatea politica, este descris precum un dictator atat de feroce, incat liderii nord-coreeni ar avea de invatat cateva trucuri de la el. Desi actioneaza sub auspiciile muzei Clio, scriitorul austriac nu adera intru totul la dictonul calauzitor „sine ira et studio” – e angajat afectiv, da verdicte asupra caracterelor si nu se sfieste sa fie partizan.

Retorica sa subiectiva e foarte convingatoare: te incrancenezi impotriva lui Calvin si te pomenesti exultand cand Castellio ii da peste nas si ii demasca public ipocrizia si cruzimea. Atat de mare este abilitatea lui Zweig de a-ti trezi stari de spirit, incat dimensiunea actiunii acestui onest, dar marunt intelectual pare mai importanta decat a fost.

Si, totusi, ecoul revoltei sale e inaltator, desi realitatea imediata a fost trista (Castellio a murit in exil, sarac si impovarat de calomnii, iar Calvin si-a continuat nestingherit contructia oprimanta). Simplul fapt ca, in urma cu sute de ani, deja existau oameni care preferau sa se puna in pericol, decat sa lase abuzurile sa treaca nepedepsite, sau macar nesemnalate, demonstreaza ca, pe langa multe betesuguri, exista in natura umana o farama de divinitate.

Istoria poate sa deprime sau sa dea speranta.

Depinde de cine o scrie.

P.S. Multumesc celor de la libraria online Libris pentru o incursiune intr-un episod minor, dar inaltator al istoriei.

Leave a Comment.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.