Unul dintre episoadele biblice care m-a fascinat dintotdeauna este manevra pe care o face Irodiada, nevasta lui Irod Antipa, pentru a obține capul Sfântului Ioan Botezătorul, care o făcea de ocară și pe care soțul se codea să îl execute, din cauza popularității aprigului predicator.
Mai precis, a pus-o Salomeea, fiica ei, să execute un dans pentru tatăl vitreg.
Efectul a fost cel scontat și este minunat redat de expresiile faciale ale lui Christopher Plummer în Jesus of Nazareth al lui Franco Zeffirelli.
Pentru o asemenea ispravă, nu e de mirare că Salomeea, deși un personaj episodic al Bibliei, a beneficiat de multă atenție din partea artiștilor.
Ca și mine, au fost intrigați, probabil, să exploreze de ce și cum o fetișcană a reușit să deturneze voința unui rege înspre o decizie criminală și păguboasă din punct de vedere mediatic.
În acest tablou al lui Henri-Leopold Levy, aproape că am aflat răspunsul.
Pictura, pe care am admirat-o la Muzeul de Arte Frumoase din Nancy, este varianta pregătitoare a celei definitive care se găsește la Brest.
Ambele sunt intitulate la fel – Irodiada.
Am ales, însă, să surprind doar fragmentul care o înfățișează pe Salomeea, și asta din două motive.
Irodiada este undeva în stânga lucrării, iar în versiunea pe care am văzut-o, era o figură nefinisată.
Dar regina nu este personajul principal nici în varianta definitivă.
E clar că Levy și-a concentrat atenția și energia spre a-i construit Salomeei un portret sublim, în care frumsețea e dublată de cruzime.
Modul cum cad faldurile rochiei e catalizator pentru imaginație. Aproape că vizualizezi dansul frenetic și lasciv care i-a luat mințile lui Irod.
Iar privirea pe care ne-o aruncă nemijlocit relevă un chip deopotrivă de atrăgător și de nemilos.
Domnilor, să luăm aminte când dăm peste așa ceva.
Nu prea mai e scăpare.





