Bufonul este un personaj recurent in opera lui Shakespeare si nu sunt putine lucrarile care il trateaza separat. A face, insa, o piesa dintr-o insiruire a lor e un demers inedit si greu de inchegat.
Nu si pentru un mare actor precum polonezul Piotr Kondrat. Epitetul pe care i-l atribui este post-factum, inainte de a urmari Bufonii lui Shakespeare habar n-aveam cine este. De acum incolo, insa, asa il voi recomanda.
Ce a facut Piotr Kondrat sa merite aceste elogii? A luat diverse personaje shakespeariene si le-a jucat in cheie personala, impletind replici originale cu unele proprii si utilizand cu o incredibila inventivitate un decor minimal format din niste paralelipipede inchise la culoare.
Si ca tot veni vorba de culoare, aceasta este un element atat de important in spectacolul lui Piotr Kondrat, incat am tendenta sa il consider un personaj separat. Fiecare bufon are o expresie cromatica si, daca subiectele pieselor aferente sunt chiar si vag cunoscute, nu poti sa nu fi atras de precizia asocierii.
Ar fi multe de spus despre bogatia interpretativa a polonezului, insa voi insista asupra unui detaliu care pe mine a ajuns sa ma fascineze intr-atat pe parcursul reprezentatiei, insa il asteptam cu o nerabdare aidoma curiozitatii de a vedea ce bufoni urmeaza.
Modul prin care Piotr Kondrat intra si iesea dintr-un personaj era un spectacol magnific in sine, schimbarile de fizionomie si simplul gest de a imbraca si scoate costumul de o anumita culoare aveau ceva magic, ceva din secretele pe care un mare meastru le impartaseste unui grup restrans de initiati.
Si acum binecuvantez norocul de a fi fost printre ei.
Sursa imagine: Pagina de Facebook a Festivalului International Shakespeare 2016 (autor: Florin Chirea)
