Am continuat sa explorez deja faimoasa lista a romanelor SF care merita citite, de data aceasta pe cont propriu, fara vreo infrastructura de imprumut, si iata ce s-a concretizat:

The Stars My Destination – la cat de mult mi-a placut Omul demolat, am avut mari asteptari de la acest roman al lui Alfred Bester si poate ca asta a fost o greseala. Pe scheletul Contelui de Monte-Cristo sunt adaugate valuri-valuri de personaje si conflicte foarte rapid introduse, foarte rapid scoase intr-o si dintr-o naratiune agitata cum rar mi-a fost dat sa citesc. Elementul de inovatie este ca in universul imaginat de Bester, oamenii jaunteaza, adica sar in spatiu acolo unde ii duce mintea. Interesanta idee, dar rezultatul e prea bramburit sa fie pe gustul meu.

Cat’s Cradle – un SF doar la nivel de principiu, pentru ca irepetabilul Kurt Vonnegut a avut acest stil deosebit de a detasa atmosfera romanelor sale de realitate, pastrandu-le, insa, intelesul foarte ancorat in lumea celor care le citesc. Naratorul este adeptul unei religii post-apocaliptice, porneste pe urmele a nu mi-am dat seama ce si intalneste personaje si situatii care satirizeaza stiinta de dragul stiintei, religia confectionata si forma fara fond a unor dictaturi care se pretind democratii. Nu noima actiunii conteaza, ci umorul din trusa de prim ajutor pe care Vonnegut ne-o pune in brate inca de la primele randuri.

The Windup Girl – un proiect literar foarte amplu si ambitios, bine executat, fara a atinge pragul genialului. Scena pe care se petrece o complicata urzeala de intrigi corporatiste si conflicte dintre factiuni este Thailanda viitorului, adica exostismul e din oficiu. Adaugati la asta miza semintelor modificate genetic si deja se explica succesul acestui roman. Paola Gacigalupi isi dezvolta bine personajele, le reliefeaza sub diverse aspecte, insa isi torpileaza singur munca, dezlantuind un razboi civil in care toti se pierd, la propriu sau la figurat, in moloz. Realizarea sa cea mai mare ramane personajul care da si numele romanului, un android de gen feminin si constructie japoneza, pentru care autorul contureaza o intreaga psihologie a automatonului.

A Wrinkle in Time – un roman scris pentru copii, dar avandu-i si pe adulti in vedere. O fata rebela, fratele mai mic, dar amuzant de precoce in ce priveste vocabularul, si inca un coleg sunt prinsi intr-o aventura intergalactica de cautare a tatalui primilor doi, asistati de entitati fantastice si intalnind altele tot la fel. Nu se intampla foarte multe in roman, e vizibil ca Madeleine L’Engle l-a scris avand si continuari in minte, dar impresioneaza prin puterea descrierilor si a metaforelor. Pe langa pitorescul tuturor creaturilor, am resimtit aproape organic lupta protagonistei cu entitatea IT (sa va mai aud ca vreti sa lucrati in domeniul asta, doar pentru ca bine platit) si mi-a placut enorm alegoria raului absolut care ameninta orice planeta, inclusiv Pamantul, salvat pana acum de lumina emanata atat de Iisus, dar si de Euclid sau Michelangelo. Sa nu mai spun ca m-am simtit foarte destept, cand am vazut pe Linkedin o firma de IT (brrr!) intitulata Tesseract. De citit, la orice varsta.

Cureririle de pana acum:

Cuceriri SF

Cuceriri SF (2)