Feriți copiii de pornoșaguri

După atâtea piese moderne, postmoderne și răsmoderne, când am aflat că la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova se va pune în scenă un text clasic, în mod CLASIC, m-am mirat foarte.

Este vorba despre nuvela The Turn of the Screw a lui Henry James, care a beneficiat și de o ecranizare remarcabilă, intitulată The Innocents și având-o în prim-plan pe distinsa Deborah Kerr, exact subiectul cercetărilor mele pentru CINEMATECA din acest moment.

Așa că m-am grăbit să văd spectacolul, curios nevoie mare fiind să compar cele două versiuni.

Cea regizată de Iris Spiridon are vădite limitări de timp și spațiu.

Față de toate mijloacele filmice, Cineva care să mă păzească nu beneficiază decât de o scenă și câteva decoruri, dar utilizate judicios, în special deja nelipsitele celofane (vezi Regele Lear cel recent), care transpun aerul fantomatic, dar și volatilitatea emoțională a protagonistei, dimensiuni îngemănate pe care Henry James le-a întrețesut în textul său.

Durata este redusă, ceea ce nu poate să supere pe spectatorul grăbit al secolului XXI, dar asta aduce atingere alunecării eroinei dinspre siguranță mintală către dereglare în toată regula, proces care în film este redat mult mai discret și, implicit, mai elocvent.

Cei doi copii sunt jucați de Anastasia Cepoi și Rareș Boureanu (probabil că numele de familie vi se pare cunoscute, iar asta va merita o discuție viitoare), iar dacă lipsa lor de pregătire conferă naturalețe începutului de piesă, devine o scădere înspre final, când trările se acutizează și se întețesc interacțiunile cu guvernanta interpretată de Costinela Ungureanu, a cărei experiență scenică iese pregnant în evidență.

Constrânsă de caracterul accelerat al narațiunii, actrița are o tranziție cam bruscă de la duioșie și încredere la tulburare și chiar duplicitate, dar le gestionează eficient, iar modul cum pulsiunile sexuale reprimate își fac loc treptat prin platoșa educației victoriene ne aduc aminte că a fost Ellida.

A fost o bucurie să o regăsesc pe Anca Dinu în micul, dar expresivul rol al slujnicei, iar restul distribuției îi mai include pe Alex Calangiu și pe Corina Druc cu o coafură de Dracula, la mare preț, pare-se, la TNC (vezi același King Lear cel recent).

După ce s-a săvârșit Cineva care să mă păzească, am rămas cu acel plăcut sentiment, pe care aproape că îl credeam pierdut aici, la Craiova, că am petrecut timpul în mod util, participând la perpetuarea unor mici artefacte ale culturii universale.

Bașca faptul că mi-am adus aminte de un banc.

La un conac foarte vechi, despre care se spune că e bântuit, ghidul îl întreabă pe Bulă:

– De ce tremurați, domnule Bulă?

– Păi am auzit că sunt fantome aici.

– Hai, domne, liniștiți-vă, stau aici de 500 de ani și n-am văzut niciuna până acum.

Credit foto: www.tncms.ro.

Salvatorii melcilor sau Dilema lui Paris

Mai stiti povestea cu marul pe care scria „celei mai frumoase”, aruncat de Zeita Discordiei intre Atena, Afrodita si Hera, si scandalul iscat astfel?

Cum s-a solutionat? A fost adusa o persoana din exterior, mai precis Paris, caruia i-a revenit ingrata sarcina de a alege. A facut-o pana la urma si ce razboi sangeros s-a declansat din cauza asta!

Puterea acestui mit mi s-a relevat cu foarte mare pregnanta la piesa Salvatorii melcilor a celor de la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova.

Spectacolul are o structura ciclica, punandu-le pe cele trei protagoniste, Petronela Zurba, Anca Dinu si Geni Macsim in situatii similare, dar cu variatii de replici si de manifestari, astfel incat, dupa ce si a treia dintre ele are ocazia sa se manifeste pe scena, m-am pomenit intrebandu-ma:

Care dintre ele imi place/ma amuza mai mult? Spre deosebire de Paris, eu nu primesc nicio Elena, sa-mi influenteze decizia, astfel ca dilema persista chiar si azi, la mai bine de doua saptamani de cand am vazut piesa, si probabil voi ramane cu ea pana la finalul zilelor mele.

O singura certitudine am fata de Salvatorii melcilor: cunosc multe persoane care au fost la psiholog si s-au plans ca mai mult le-a daunat decat le-a folosit, asa ca personajul parodic al Haricleei Nicolau este o mica razbunare fata de aceasta tagma care, in Romania, include cam multi incompetenti.

Sa nu uit, mai am una – piesa e amuzanta foc.

Fotografiile sunt realizate de Albert Dobrin si obtinute prin bunavointa lui Marius Dobrin.