Fast si seductie

samson_delilah1Stateam mai deunazi de vorba cu niste cunoscuti care isi exprimau dezamagirea despre Noah, pe care nu-l puteau incadra ideatic: religios, ateist, agnostic? Eu mi-am exprimat o parere mai umila: e un film.

Ca urmare, ar trebui sa ne limitam pretentiile a priori si sa lasam actul de creatie, care poate fi sublim sau execrabil, sa lucreze si apoi sa vedem cum il categorisim.

Asa am procedat cu Samson and Delilah, film de proportii magnifice, regizat de Cecil B. DeMille, un cineast cu gust pentru un fastuos care s-a apropiat periculos de mult de kitsch.

Nu e cazul si aici, pentru ca, desi exista multe culori si multe lucruri sclipitoare, nu sunt suparatoare, ci intregesc tabloul biblic si nu prea al ultra-voinicului care se lasa sedus de o ultra-frumoasa si ii dezvaluie acesteia secretul puterii sale. Spre deosebire de versiunea scrisa, unde accentul cade pe misiunea divina tradata si regasita, aici atentia este indreptata spre relatia dintre cei doi, exploatand virilitatea de invidiat a lui Victor Mature si senzualitatea ondulata a lui Hedy Lamarr.

As fi nedrept, insa, daca as afirma ca filmul se rezuma la vizual si erotismul foarte indraznet (pentru acea perioada) dintre protagonisti. Pentru usuratatea filmului, interpretarile sunt adecvate (cu o mentiune pentru Hedy Lamarr, care are ceva din siretenia de vulpita a lui Vivien Leigh, altoita pe un chip de o frumusete deosebita), nu numai ale celor doi, ci si cea a superbului cinic George Sanders sau a unei foarte tinerele Angela Lansbury, despre care aproape ca nu imi vine sa cred ca a fost vreodata de varsta frageda.

samson_delilah2

Desi nu se pot sustrage unei patini a vremii (productia dateaza din 1949), efectele speciale sunt impresionante chiar si pentru ochiul modern: lupta lui Samson cu leul mi s-a parut de un dramatism extraordinar, desi e puternic lucrata la montaj, chinurile sale la piatra de moara capata intensitate dramatica si datorita anvergurii scenei, iar momentul cand doboara templul filistenilor cam bate tot ce am vazut in Pompeii.

Relatia dintre cei doi protagonisti este de o actualitate surprinzatoare, combinand ura si dragoste, respingere si atractie, gesturi si grimase, intepaturi si dezmierdari. Filmul reuseste chiar performanta de o reabilita putin pe Dalila, cea atat de hulita de posteritate pentru ca si-a vandut iubirea pe arginti.

In incheiere nu pot sa nu amintesc si eu cum s-a exprimat Groucho Marx cand a fost intrebat de regizorul Cecil B. DeMille ce parere are despre Samson and Delilah:

Well, there’s just one problem, C.B. No picture can hold my interest where the leading man’s tits are bigger than the leading lady’s.

samson_delilah3

Fetelor, aveti grija pe cine luati!

gaslight1Dintr-un film clasic precum Gaslight se pot extrage invataminte clare: cand o fata se repede sa se marite, are sanse sa dea peste un sot nu rau, ci infernal de rau, care ii va submina metodic increderea in propria sanatate mintala.

Asta e ce pateste sarmana Ingrid Bergman din partea lui Charles Boyer in excelentul thriller psihologic regizat de George Cukor. Nu e mare mister in privinta a cine si ce urmareste, insa atmosfera compusa din prestatii actoricesti magnifice, jocuri de lumini nelinistitoare si situatii tensionate se apropie de o nivel al insuportabilitatii pure. Cand incepe sa se solutioneze, insa, filmul devine cam naiv, iar deznodamantul nu e si nici n-are cum sa atinga inaltimea punctului culminant.

Cei doi protagonisti si relatia dintre ei constituie nestemata acestei bijuterii cinematografice inegale. Ingrid Bergman parcurge credibil traseul de la tanara proaspat casatorita, muncita de niste amintiri neplacute, dar dornica de fericire, la sotia care e claustrata pentru greseli pe care nu le stie, care incepe ea insasi sa se lase prada indoielii, dar care pastreaza o farama de speranta ca nu a cazut definitiv in abisul nebuniei.

Toata transformarea ei capata justificare datorita prezentei tiranice a lui Charles Boyer. Daca ar fi sa aleg un singur element prin care rafinatul actor francez isi compune personajul, cred ca as alege jocul ochilor. Chiar daca nu isi abuzeaza sotia decat psihic, privirea pe care sotul o afiseaza in preajma consoartei te face sa te temi ca, dintr-un moment sau altul, o va plesni si rani cu salbaticie. Si vocea, mieroasa in anumite moment, plina de furie retinuta mimata, contribuie semnificativ la creionarea unui antagonist memorabil.

gaslight3

Restul distributiei graviteaza inspirat in jurul celor doi:  o  foarte tinerica Angela Lansbury (eleganta detectiva de mai tarziu) intr-un reusit rol de camerista tupeista si cam toapa sau Dame May Whitty, savuroasa ca si in Mrs. Miniver, numai ca acum e in ipostaza pensionarei care stie tot ce misca in cartier; singura veriga mai slabuta este Joseph Cotten, o prezenta agreabila oricand, dar pe care nu il ajuta accentul american in rol de comisar de la Scotland Yard.

Pasionate sau nu de filme vechi, fetelor, cred ca ar trebui sa vedeti Gaslight, ca sa invatati sa aveti grija pe cine luati.

gaslight2