Probabil vă miră titlul și genul căruia îi aparține acest film.

Însă nu greșesc cu nimic introducând în panoplia peliculelor despre care voi vorbi și Forbidden Planet, deoarece este încă o exploatare creativă a unei opere shakespeariene mai alunecoase decât pare la prima citire/ vedere – The Tempest.

Modul cum se soluționează subiectul piesei este convențional, însă a o transpune și a lăsa să răzbată caracterizarea personajelor, în special a celui principal, este ceva deschis unei puzderii de abordări.

De-a lungul timpului, am văzut o versiune cu iz italian, lejeră și haioasă, una japoneză cu tentă de magie gen Hayao Miyazaki, una lituaniană ingenioasă și cu tentă freudiană și una românească, suprarealistă și răsturnată ideatic.

Un echipaj de navă spațială pământeană ajunge pe o planetă îndepărtată, pe care mai găsesc doar doi locuitori: un om de știință și pe fiica acestuia (Anne Francis), ingenuă și ferită de contacte interumane până la acel moment.

Pare cunoscut, nu-i așa?

Din acest moment, o să fiu zgârcit cu detaliile, deoarece filmul regizat de Fred M. Wilcox are suspans și răsturnări de situație, însă o să vă mai spun că nu lipsesc Caliban sau Ariel, dar în forme un pic diferite decât ce v-ați imagina.

În rolul acestui Prospero, Walter Pidgeon este excelent ales pentru gravitatea persoanei, dar și pentru ambiguitățile pe care le transmite, însă orice cinefil va fi fascinat de actorul care îl interpretează pe căpitanul echipajului terestru.

Acesta nu este altul decât un foarte tânăr Leslie Nielsen (filmul e realizat în 1956), șugubățul polițist din seria comică Naked Gun, dar și din alte producții care le satirizează pe altele mai celebre.

Aici este cât se poate de serios, deoarece se vede pus în situația de a da de cap macabrelor evenimente care se declanșează după sosirea navei sale.

Cu o etate de câteva decenii bune, te-ai aștepta de la Forbidden Planet să pară ridicol la nivelul efectelor speciale. Ei bine, deși unele își vădesc vârsta, concepția și chiar realizarea lor încă impresionează și sprijină oroarea și tensiunea care se acumulează până la final.

Ajunși acolo, sunt convins că veți fi de acord cu mine că Forbidden Planet este încă un motiv să îi fim recunoscători lui William Shakespeare pentru materia primă pe care o oferit-o creatorilor de pretutindeni.

Hai că până în 2021 nu mai e chiar așa mult!