Bănuiesc că, dacă ați avut măcar și contacte limitate cu universul Harry Potter, vi-l mai aduceți aminte pe Severus Snape.

Ce materie preda la Hogwarts?

Apărarea Contra Magiei Negre, veți spune cu vădită satisfacție.

Greșit!

Când pătrundem prima dată în lumea educațional-vrăjitorească pe urmele lui Harry, Hermione și Ron, Snape este profesorul de Poțiuni, o materie nu foarte interesantă în contextul tuturor vrăjilor și a minunățiilor pe care J.K. Rowling le desfășoară în fața cititorilor fascinați, mari și mici.

Dar știința amestecării și preparării acelor licori, din ce în ce mai complexe, pe măsură ce înaintăm în seria de romane, este hotărâtoare în momente-cheie ale acțiunii.

Din această preocupare pentru alchimie vine și o superbă inițiativă a celor de la Aroma Land, care au lucrat cu dedicarea vrăjitoarelor din Macbeth, dar invers decât intențiile lor malefice, aducându-ne colecția Momente.

Iată ce spun despre scopul care i-a mânat pe căile încurajării aromate:

Viaţa este o colecţie de momente, iar fiecare moment are aroma lui specială. Dorim să îţi aduci aminte mereu că viaţa este frumoasă şi că merită să te bucuri din plin de ea. De aceea am creat sinergii prin care am reuşit să surprindem acele experienţe şi emoţii care ne fac să simţim că trăim şi ne ajută să ne bucurăm de viaţă.

Avem nevoie de așa ceva exact în momentul de față?

Ba bine că da!

Pentru astfel de evenimente speciale (și neplăcute), precum cele care au loc chiar în timp ce scriu aceste rânduri, cei de la Aromaland propun o suită de sinergii de parfumuri, câte două sau trei îngemănate.

E o plăcere să enumăr aceste formule de aromaterapie, să rămână consemnate pentru viitorime.

Pasiunea îmbină notele exotice ale orhideei cu parfumul oriental lemnos al santalului.

Dorința aduce împreună spiritul oriental din aroma de mosc cu delicatețea parfumului de trandafir.

Inspirația aduce la un loc mireasma fermecătoare de aloe vera și notele dulci ale familiei.

Optimismul combină parfumul floral al lavandei cu notele energizante și mediteraneene ale salviei.

Vitalitatea împerechează în mod jucăuș mireasma florală a violetelor cu notele dulci ale fructelor de pădure.

Claritatea însoțește parfumurile florale delicate ale gardeniei și bergamotei cu izul proaspăt și mediteraneean al mentei.

În ce direcție de aromaterapie ar trebui să mă îndrept?

E vreuna dintre aceste stări de spirit mai presus de alta?

E vreo mireasma mai puțin plăcută decât celelalte?

Pentru că nu nu puteam decide cu niciun chip, împreună cu cei apropiați am utilizat minunatele cărți de la jocul Dixit precum un set de Tarot.

Fiecare dintre noi a ales o carte pentru fiecare dintre Momente, iar ansamblul cel mai sugestiv a fost declarat câștigător.

Evident, dezbaterea a fost acerbă, dar Dorința s-a impus, mai ales că ferventul ei avocat a adus în sprijin Invocația către Venus din Poemul Naturii de Lucrețiu:

Tu, născătoarea ginții lui Enea,
Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec,
O, Venus, rod de viață, care pururi,
Sub bolta cea de stele călătoare,
Împoporezi câmpiile mănoase
Și marea purtătoare de corăbii;
Prin tine doar tot neamul de ființe
Începe-se și, scos din întuneric,
Prin tine vede-a soarelui lumină.
Din calea ta fug nourii, zeiță,
Și vânturile; iscusit, pământul
În drumul tău așterne flori suave
Și ție râde linul mării, ție,
Scăldat în valuri de lumină, cerul
Zâmbește blând ! Când zori de primăvară
S-au revărsat, și roditorul zefir
Descătușat începe iar să bată,
Atunce zburătoarele din aer
Vestesc întâi sosirea ta, zeiță,
De focul tău la inimă pătrunse,
Și ca turbate, vitele tot zburdă
Pe pajiștile cele desfătate,
Și ape repezi trec înot: robită
De tine, fiecare te urmează
Oriunde vrei s-o duci pe fiecare,
Pe mări, pe munți, pe râurile-n clocot,
Pe verzile ogoare și prin cuiburi
Tu, strecurând iubirea dulce-n piepturi
La toate vietățole, pe toate
Le-ncingi de dor să-și veșnicească neamul.
Fiindcă dar tu singură natura
O cârmui, și pe țărmurii luminii
Nimic nu poate-ajunge fără tine,
Nici bucurie nu-i, nici desfătare,
Pe tine eu acum te vreau părtașă
Să-mi fii la scrisul versurilor mele,
Pe care mă încerc a i le face
Lui Memmius al meu despre natură,
Lui Memmius, care-ai voit, zeiță,
Oricând mai sus ca alții să se-nalțe,
Încununat cu daruri întru toate.
Deci tu cu-atâta mai vârtos, o, zee,
Dă farmec veșnic graiurilor mele !
Iar trebile războiului într-asta
Pe mări și pe uscaturi, pretutindeni,
Tu fă-le să adoarmă liniștite !
Căci numai tu poți ajuta cu pacea
Pe muritori: războaiele cumplite
Le poartă Marte, zeul cel puternic
În arme, care-adeseori s-aruncă
La tine-n brațe, doborât de rana
Cea veșnic-a iubirii: cu grumazu-i
Rotund lăsat pe sânul tău, nălțându-și
Spre tine ochii donici, el te soarbe
Cu ochii și te jinduie pe tine;

Răsufletu-i fierbinte i s-atârnă
De gura ta. Pe-acesta tu, zeițo,
Cum stă culcat pe spate, înfășoară-l
Cu trupul tău cel sfânt și dulci cuvinte
Șoptește-i tu din gură, preamărito,
Și cere-i pacea pentru Roma noastră !
Căci eu nu pot cu inima-mpăcată
Să cânt natura-n zile de restriște
Și nici ilustrul Memmius nu poate
În vremuri ca aceste să nu vie
În ajutorul tuturor.

(Titus Lucretius Carus, Poemul Naturii, traducere D. Murărașu, Editura Minerva, București, 1981)

Fie ca Momentele acestea să ne însoțească în tot ce avem de trăit și îndurat acum.