Noutăți de peste Istru

Trecuse ceva timp de când nu mai hrănisem melomanul din mine, așa că m-am întors la Filarmonica „Oltenia” Craiova exact când propunea o suită de noutăți venite de peste Dunăre, de la vecinii noștri bulgari.

Emisarul principal a fost dirijorul Christo Pavlov, care a emanat acea combinație de autoritate și bunăvoință pe care o căutăm pretutindeni la cei care ne conduc și o găsim atât de rar.

Sub bagheta sa am ascultat pentru prima dată o compoziție de Fanny Mendelssohn, sora mult mai celebrului Felix Mendelssohn Bartholdy.

Nu doar că Uvertura în Do major a fost deosebit de antrenantă, dar nu s-a deosebit prea mult de creațiile ilustrului ei frate, fapt explicat de educația muzicală comună pe care au primit-o cei doi în copilărie.

Oare cât talent și inspirație s-au pierdut în istorie, doar pentru că mentalitățile nu îi puneau pe toți oamenii pe același plan?

Cea de-a doua noutate a serii a fost prima audiție în România a Concertul pentru violoncel și orchestră al lui Veselin Stoyanov, emblematic compozitor bulgar.

A fost un prilej să îl vedem pe violoncelistul Atanas Krastev manifestându-și talentul polivalent, de muzician, dar și actor, căci arătos și expresiv fiind, a fost veritabil protagonist unei povești a zbaterilor unui popor de a-și găsi identitatea.

O poveste pe care noi, românii, o înțelegem foarte bine.

Totul a culminat cu o altă noutate – Simfonia nr. 9 în Mi minor, op. 95 de Antonin Dvorak, zisă și ”Din Lumea Nouă”.

E un paradox că, deși îmi e mai mai mult decât familiară această lucrare, ba chiar îi recunosc pavlovian părțile cele mai faimoase, a o auzi pe viu îi conferă aerul unei aventuri perpetue.

Muzica pe care unii o consideră veche e mereu nouă.

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Ale vieții valuri

Știu că am cunoștințe limitate în domeniul muzicii clasice, dar mă gândeam că, după câțiva ani de audiții la Filarmonica ”Oltenia” din Craiova, nu voi mai simți acea senzație că nu mi-ar ajunge o viață pentru a cunoaște măcar o câtime din acest tezaur inestimabil al umanității.

Cele două compoziții din cadrul celui mai recent spectacol de acolo mi-au demonstrat fără putință de tăgadă că ar trebui să mă relaxez și să mă bucur de o călătorie fără sfârșit.

Simfonia concertantă în Mi minor pentru violoncel și orchestră, op. 125 de Serghei Prokofiev este prima dintre aceste noi teritorii explorate de orchestra craioveană.

Debutul a avut ceva din gravitatea coloanei sonore pe care compozitorul rus a plăsmuit-o pentru Aleksandr Nevski, mai ales bucata aceea a atacului ca o stihie a cavaleriei teutone.

Apoi, creația lui Prokofiev evoluează spre un fel de circ macabru, în care clovnii mai degrabă ne sperie, decât ne fac să râdem. Se simte tranziția de la lumea bine ordonată (cel puțin în teorie) a secolului al XIX-lea la cea bântuită de nevroze și de căutări de sens a secolului XX.

Toți muzicienii au fost întrebuințați serios pentru convulsiile acestei compoziții, dar primus inter pares la efort a fost Atanas Krastev. Tânărul violoncelist bulgar a venit cu mânecile suflecate, semn că era pus pe treabă, pe care a săvârșit-o ca un sculptor, prin consistență fizică și profundă aplecare spirituală.

Cea de-a doua componentă a programului acelei seri a fost Simfonia în Si bemol major, op. 20 de Ernest Chausson.

Atmosfera generală a acestei bucăți muzicale a fost una încurajatoare, ca o inspirată contrapondere a tulburării induse de cea dintâi. Asta nu înseamnă, însă, că totul a curs lin și jovial.

Au existat momente de subtil nadir emoțional, un mesaj util, căci optimismul nu exclude tristețea ocazională, iar viața nu e universul roz din Barbie.

Toate acestea s-au reflectat și în figura interesantă a dirijorului bulgar Christo Pavlov, bonomă, dar cu o anume sclipire în ochi, ca și cum ar fi vrut să ne spună:

Vă ghidez către lumină, dar nu vă scutesc de provocări.

Mă supun acestei lecții și o aștept pe următoarea.

Imaginile au fost surprinse de amicul meloman Daniel Botea.