Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut – Ediția parțială, dar relevantă

Și iată că se făcură și 14 ani de Craiova Blog Meet.

Paisprezece ani de când niște oameni, care, inițial, nu aveau nimic în comun decât că scriau în acel jurnal digital numit blog, dar care au devenit colegi și prieteni.

O asemenea ocazie se cerea sărbătorită și așa s-au și petrecut lucrurile, prin intermediul unuia dintre evenimentele care au potențat liantul dintre bloggerii craioveni – Brânzeturi cum se… cuVin.

Prietenii la prieteni trag, așa că vinurile au fost aduse de vechii noștri binefăcători de la Domeniile Vînju Mare, brânzeturile de la Delaco, iar găzduirea a fost oferită de somptuoasa Casă a Universitarilor din Craiova.

Din motive obiective nu am ajuns decât în a doua parte a celebrării și, nevrând să mă las furat de tentația de a arde etapele degustării pe repede înainte, m-am alăturat colegilor deja foarte veseli (vezi imaginea de mai jos) la secțiunea dedicată vinurilor roșii, una dintre marile specialități ale celor de la Vînju Mare, după cum povesteam aici.

Iar de cum buzele mi-au atins Vinul Principelui Fetească Neagră, asociat cu Cașcaval Sofia de la Delaco, am știut că aceea va fi impresia care va guverna amintirea acestui Blog Meet aniversar.

Feteasca Neagră mi-a dăruit întotdeauna motive de patriotism sănătos și savuros.

Când un francez apropiat familiei mele a venit pentru prima dată pe la noi, am ales să îl servim cu Fetească Neagră și a fost încântat.

La Muzeul Vinului din Bordeaux, un veritabil templu modernist dedicat acestei licori magice, Feteasca Neagră este prezentată la loc de cinste de panoul soiurilor de pretutindeni din lume.

Feteasca Neagră e a noastră.

Însă acest Vin al Principelui, deși vădit autohton, m-a trimis pe mine, oltean fiind, pe meleaguri dobrogene. Era ceva unduitor, oriental la aroma pe care i-o cunoșteam îndeobștei Fetească Negre.

Simțurile nu m-a înșelat, căci am aflat de la reprezentanții celor de la Vînju Mare că în acest vin s-a strecurat și nițel Shiraz, soiul acela originar din Persia antică, tărâmul unui Omar Khayyam, Hafez sau Saadi, care au cântat această băutură zeiească în moduri de un lirism inegalabil.

La contribuția de autohton autentic a contribuit și molcomul Cașcaval Sofia, care, ca un baci înțelept, a venit să întregească transhumanța asocierii culinar-bahice. Poate nu e o întâmplare că termenul de cașcaval e considerat de unii a veni de la cuvântul ”caș” din limbajul păstoresc al aromânilor.

Romanitatea sud-dunăreană și cea nord-dunăreană și-au da mîna, așa cum bloggerii craioveni își dau mâna de paisprezece de ani încoace.

In vizita la bere

Cei de la  Heineken Craiova mi-au facut favoarea sa ma considere membru al presei si, impreuna cu reprezentanti ai acestei nobile bresle si cu jurnalisti informali indeobste cunoscuti sub numele de bloggeri, vineri, pe 2 septembrie (nota bene!, nu sambata, 3 septembrie, cand s-a bulucit toata craiovenimea in speranta ca va bea moca) am avut parte de o vizita in fabrica de vise, pardon, bere.

Experienta a fost excelenta din toate punctele de vedere. Ni s-a explicat pe indelete cum se face berea, de la boaba pana la licoare, am descoperit cei mai frumosi ochi pe care i-am vazut vreodata, am schimbat sicane inofensive cu amicii blogosferici Freaktuning, Nebunia, Neydamn, Dan si Flori, m-am minunat de ce preferinte in materie de bere au fetele de la Gazeta de Sud, am ras si, bineinteles, am gustat obiectul muncii.

La sectia de degustare am fost foarte curios sa aflu cum sunt selectati cei care au misia sa semnaleze defectele produselor, iar interesul pur intelectual mi-a fost privit cu suspiciunea ca as cauta o slujba cu jumatate de norma.

Ospitalitatea celor de la Heineken si compania foarte agreabila in care ma aflam conturasera deja o experienta placuta, dar sectia de imbuteliere m-a dat gata. Pe langa spectacolul impresionant in sine al liniilor care se intretaie si se suprapun si functioneaza cu o ritmicitate neomeneasca, mintea mea a inceput sa gaseasca analogii de tot felul: n-am putut sa nu-mi aduc aminte de puii din Baraka sau de giumbuslucurile lui Charlie Chaplin din Modern Times, iar zgomotul cadentat, aproape asurzitor, dar, paradoxal, nu neplacut, din aceasta sectie m-a dus cu gandul la marsul unei armate. Unde mai pui ca masinaria imensa de la final, care infasura paletii in folie, parea rupta direct din reactorul vreunei Death Star.

Am sa va spun concluzia acestei vizite in engleza, pentru ca asa e si citatul pe care il parafrazeaza: Sometimes, big is beautiful.

Daca vreti un fel de Rashomon al berii, cititi ce au scris si Nebunia, Neydamn sau Dan/Flori.