2023 va fi un an săltăreț

Prima petrecere e mai formală, cu oameni îmbrăcați sobru, program standard, de calitate, dar neabătut în formula lui.

Un ritual util și frumos.

Acesta a fost Concertul de Anul Nou de la Viena.

A doua petrecere este mai destinsă, cu doamnele etalând culori după preferințe, cu domnii mai slăbind nodul la cravată, cu un program de aceeași calitate, dar mai exuberant, păstrând însă liniile celei dintâi.

Acesta a fost Concertul de Anul Nou de la Craiova.

Iar dacă anul va sta sub semnul programului acestui spectacol, atunci mă încumet să spun că 2023 va fi unul săltăreț.

Uvertura din Liliacul sau Polca Tic-Tac de Johann Strauss-Fiul – te îmbie să te miști.

Uvertura operetei Cavaleria ușoară de Franz Suppe – te îmbie să te miști mai repede.

Valsul patinatorilor de Emile Waldteufel – te îmbie să te miști armonios (bașca faptul că îți aduce aminte că începe campionatul european în curând).

Fragmente din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski – te îmbie să te miști metodic.

Fragmente din Carmen și Arleziana de George Bizet – te îmbie să te miști și să te învârți și să țopăi.

La boda de Luis Alonso de Geronimo Gimenez – te îmbie să pui flecuri la pantofi, ca să îi auzi când te miști.

Dansul ungar nr. 5 al lui Johannes Brahms – dacă nici ăsta nu te îmbie să te miști, atunci ai probleme cu sistemul locomotor (porcușorii și lupul, bineînțeles!).

Dunărea Albastră de Johann Strauss-Fiul – te îmbie să te miști legănat, acceptând fluxurile și refluxurile vieții cu grație.

Marșul Radetzky de Johann Strauss-Tatăl – te îmbie să aplauzi și să te pui în mișcare, lumea și anul 2023 au nevoie de tine.

Iar dacă toate aceste argumente nu vă sun suficiente în a-mi accepta previziunea, atunci trebuia să-l fi văzut pe dirijorul Tiberiu Soare și energia sa debordantă, care m-a pus pe gânduri:

Parcă nu reușisem să inventăm un perpetuum mobile, nu?

Iar dinamismul său s-a împrumutat în mod vizibil și membrilor orchestrei Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova, iar de la ei, la noi, publicul care a umplut sala de concerte nu doar într-o seară, ci în trei la rând.

Credeți-mă când vă spun.

2023 va fi un an săltăreț.

Imaginile sunt surprinse de Daniel Botea, neabătut cronicar vizual al evenimentelor frumoase din Craiova.

Star but no Wars: A New Hope

De când eram mic se spunea că România este o societate de tranziție.

O tranziție aparent interminabilă.

Așa că nu mică mi-a fost bucuria de a constata că măcar o mică tranziție românească s-a produs lin, dar și spectaculos.

Minunatul Craiova Jazz Festival s-a terminat în aplauzele entuziaste ale spectatorilor.

Noua stagiune a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova a debutat în aplauzele entuziaste ale spectatorilor.

Motive întemeiate au fost și atunci și acum.

Începutul acestei noi epopei a muzicii clasice mi-a readus în urechi și minte Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 77 de Johannes Brahms, o compoziție intensă, pe care scena filarmonicii din Bănie ne-a oferit-o în diverse ipostaze.

De asta aceasta a fost în interpretarea lui Valentin Șerban, câștigător al Festivalului George Enescu, artist care s-a aventurat în inima întunericului prin concertul Eyes Wide Shut.

Ce am remarcat și ce îl va distinge pe solist în galeria ilustră a celor care s-au aplecat asupra acestei bucăți muzicale a fost modul de a mânui arcușul, prin care mi-a generat impresia că ascultam nu una, ci două viori în același timp.

Apoi, postura sa a fost foarte des orientată către orchestră, într-un semn de comuniune, nu de asumare a întâietății. Nu mai era un star, ci un primus inter pares, o atitudine de coechipier care își împinge echipă către glorie.

Așa cum ultima seara a Craiova Jazz Festival a culminat cu Elvis, pentru că n-ai cum să dai greș cu Regele, tot așa și această prima seară a stagiunii a culminat cu Suitele I și II din Carmen de Georges Bizet.

Încântarea s-a declanșat pavlovian la întreaga sală, iar mie și mai abitir, astfel că, la finalul unui segment, m-am pomenit aplaudând de unul singur, greșeală impardonabilă de care nu m-am mai făcut vinovat de mulți ani, de pe vremea când eram un adolescent care n-avea habar de eticheta de la filarmonică.

Dar aceia din jurul meu mi-au acordat circumstanțe atenuante, pentru că ei înșiși vor fi simțit aceeași tentație.

Și nu o dată pe parcursul concertului.

Încă de când l-am văzut, dirijorul Jangwon Seo mi-a părut a fi înzestrat cu generozitate, distincție și umor. Toate mi-au fost confirmate până la finalul spectacolului, când a insistat să citească un discurs în limba română.

N-a ieșit perfect, dar tocmai acesta a fost farmecul care a întregit o seară care mi-a insuflat exact ce și-a propus să transmită Filarmonica din Craiova cu această nouă stagiune.

Hope.

Speranța are nevoie de surse.

Una e în muzică, neîndoios.

Credit foto: Pagina de Facebook a Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova.