Farmecul filmului Perfect Days al lui Wim Wenders este că te obișnuiește cu rutina unuia dintre cei mai bonomi oameni care au apărut vreodată pe marele ecran, oferindu-ți în același timp ocazia să savurezi micile variații sau deviații de la structura ei.
Același lucru se poate spune și despre seria întâlnirilor Brânzeturi cum se… cuVin.
Asociem un tip de vin cu un soi de brânză.
Pornim de la vinuri albe (spumante, uneori) și ajungem la vinuri roșii.
Savurăm (mergând spre euforie bahică), ascultăm (în limitele euforiei bahice), discutăm (împinși de aceeași euforie bahică).
Frumusețea acestor degustări este că, deși împărtășesc structura organizatorică, nu sunt niciodată la fel.
Întotdeauna e un gust aparte, întotdeauna apar oameni noi și interesanți, iar uneori cadrul este diferit.
De pildă, de data aceasta am fost găzduiți de Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera ei aristocratică, iar evenimentul a fost asociat celebrării a zece ani de activitate ai Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Cadrul Universității din Craiova.
Salonul cel frumos decorat al acestei case inestimabile de patrimoniu a avut locatari vremelnici cosmopoliți și bine dispuși.
Vinurile au provenit de la Domeniile Vînju Mare, aduse fiind chiar de Ion Gîrniță, un vechi și statornic prieten al degustărilor noastre și protagonistul unuia dintre cele mai spectaculoase momente pe care mi-a fost dat să le încerc în cadru lor.
Ca și atunci, un nume princiar mi-a trezit cel mai mare interes, însă de data aceasta vinul n-a mai fost roșu sângeriu, ci de culoarea ambrei din faimoasa camera pierdută în vâltoarea celui De-al Doilea Război Mondial.
Vinul Principelui este un cupaj de Tămâioasa Românească și Chardonnay și reușește să armonizeze două atitudini oenologice diferite.
Pe de-o parte buchetul de arome al Tămâioasei, specific românesc, exuberant și neastâmpărat, și distincția proprie Chardonnay-ului, strugure din care, să nu uităm, se realizează șampania.
Franța este sora noastră mai mare de gintă latină, iar modul cum Chardonnay-ul sprijină și potențează artificiile senzoriale ale Tămâioasei Românești este ca o expresie bahică a ajutorului dat de reprezentanții Hexagonului în secolului al XIX-lea întru realizarea dezideratelor noastre naționale.
Iar ca o perfectă ilustrare a acestei strânse amiciții, Vinul Principelui a fost asociat cu Aperifrais Ile de France de la Delaco, mici bucățele de brânză proaspătă, asezonate cu diverse arome, cum ar fi ceapa, oregano, busuiocul, usturoiul, piperul sau măslinele verzi.
Deși am beneficiat de hidratarea indispensabilă cu largul concurs al celor de la Dolce Vita, voia bună a evenimentului, deja la cote înalte, a atins zenit spre final, când mi s-au relevat două lucruri.
De ce nu se comercializează alcool în zilele de alegeri.
De ce Cetățeanul turmentat al lui Caragiale e un arhetip nemuritor.
Hai noroc în viață, că din pahare curge din belșug!
