Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (26)

Farmecul filmului Perfect Days al lui Wim Wenders este că te obișnuiește cu rutina unuia dintre cei mai bonomi oameni care au apărut vreodată pe marele ecran, oferindu-ți în același timp ocazia să savurezi micile variații sau deviații de la structura ei.

Același lucru se poate spune și despre seria întâlnirilor Brânzeturi cum se… cuVin.

Asociem un tip de vin cu un soi de brânză.

Pornim de la vinuri albe (spumante, uneori) și ajungem la vinuri roșii.

Savurăm (mergând spre euforie bahică), ascultăm (în limitele euforiei bahice), discutăm (împinși de aceeași euforie bahică).

Frumusețea acestor degustări este că, deși împărtășesc structura organizatorică, nu sunt niciodată la fel.

Întotdeauna e un gust aparte, întotdeauna apar oameni noi și interesanți, iar uneori cadrul este diferit.

De pildă, de data aceasta am fost găzduiți de Casa Romanescu din Craiova, cu atmosfera ei aristocratică, iar evenimentul a fost asociat celebrării a zece ani de activitate ai Centrului de Limbă și Cultură Poloneză din Cadrul Universității din Craiova.

Salonul cel frumos decorat al acestei case inestimabile de patrimoniu a avut locatari vremelnici cosmopoliți și bine dispuși.

Vinurile au provenit de la Domeniile Vînju Mare, aduse fiind chiar de Ion Gîrniță, un vechi și statornic prieten al degustărilor noastre și protagonistul unuia dintre cele mai spectaculoase momente pe care mi-a fost dat să le încerc în cadru lor.

Ca și atunci, un nume princiar mi-a trezit cel mai mare interes, însă de data aceasta vinul n-a mai fost roșu sângeriu, ci de culoarea ambrei din faimoasa camera pierdută în vâltoarea celui De-al Doilea Război Mondial.

Vinul Principelui este un cupaj de Tămâioasa Românească și Chardonnay și reușește să armonizeze două atitudini oenologice diferite.

Pe de-o parte buchetul de arome al Tămâioasei, specific românesc, exuberant și neastâmpărat, și distincția proprie Chardonnay-ului, strugure din care, să nu uităm, se realizează șampania.

Franța este sora noastră mai mare de gintă latină, iar modul cum Chardonnay-ul sprijină și potențează artificiile senzoriale ale Tămâioasei Românești este ca o expresie bahică a ajutorului dat de reprezentanții Hexagonului în secolului al XIX-lea întru realizarea dezideratelor noastre naționale.

Iar ca o perfectă ilustrare a acestei strânse amiciții, Vinul Principelui a fost asociat cu Aperifrais Ile de France de la Delaco, mici bucățele de brânză proaspătă, asezonate cu diverse arome, cum ar fi ceapa, oregano, busuiocul, usturoiul, piperul sau măslinele verzi.

Deși am beneficiat de hidratarea indispensabilă cu largul concurs al celor de la Dolce Vita, voia bună a evenimentului, deja la cote înalte, a atins zenit spre final, când mi s-au relevat două lucruri.

De ce nu se comercializează alcool în zilele de alegeri.

De ce Cetățeanul turmentat al lui Caragiale e un arhetip nemuritor.

Hai noroc în viață, că din pahare curge din belșug!

Am fost gurmand connaisseur și mi-a plăcut (13)

Nu sunt naționalist în sensul apăsat al cuvântului, cu atât mai puțin iredentist, dar tot n-am putut rata minunata asociere a sărbătorii a 10 ani de Craiova Blog Meet cu ziua de 27 martie.

La acea dată (13 martie, după ritul vechi) în 1918, Basarabia declara unirea cu România.

O unire vremelnică, nu lipsită de probleme, pentru că o parte semnificativă a populației provinciei era formată din minorități, dar care rămâne, totuși, un eveniment marcant al istoriei de o parte și de a alta a Prutului.

Acestea fiind spuse, cred că o să înțelegeți de ce m-am făcut luntre și punte să fiu prezent la degustarea de vinuri ale Cramei Rădăcini din Republica Moldova, desfășurată la Casa ”Nicolae Romanescu” din Craiova.

Până să ajungem, însă, să ne dăm seama de ce vinurile vecinilor moldoveni sunt cunoscute în toate cele patru zări ale mapamondului, am avut parte de un alt deliciu.

Un tur ghidat de colega Dana Ilie, care ne-a deschis uși nebănuite (la propriu și la figurat) în istoria Casei Romanescu, oferind mai multe informații și povești picante decât a putut duce chiar și mintea mea obișnuită cu exigențele muzei Clio.

Pe de o parte, aspectele materiale ale reședinței acestui ilustru edil al Craiovei mi-au apărut într-o lumină nouă, dezvăluind detalii care îmi scăpaserăm cu alte ocazii, precum posibilele reprezentări ale unor personalități ale culturii universale, pe care le-am remarcat pe o sobă superb decorată.

N-au lipsit nici secrete care m-au umplut de uimire, cea mai mare înregistrându-se la vederea acestei picturi murale.

Da, știu, a fost o surpriză și pentru mine să aflu că există o supraviețuitoare a decorațiunilor de demult.

Pe de altă parte, figura lui Nicolae Romanescu este una care depășește simpla posteritate a constructorului neobosit, pe care a surprins-o atât de bine N.S. Petrescu-Găină într-una dintre caricaturile sale.

Și același desenator hâtru ilustrează două dintre multele detalii pe care Dana ni le-am împărtășit: controversa privind bugetul cam măricel pentru Parcul Romanescu sau aducerea apei potabile de la Gioroc.

Iar când vine vorba despre relația cu soția sa, născută Lucia Fălcoianu, ajungem la intensități domestice suculente, asemănătoare cu duelul titanic dintre Tolstoi și soția Sonia, spre amurgul căsniciei lor. Sper ca vreun cineast român să aibă fler și să dacă un The Last Station românesc, filmat, desigur, și la Casa Romanescu.

Se simte la Nicolae Romanescu un pic din melancolia lui Cehov
Nu vi se pare că acest portret al Luciei Fălcoianu are ceva a la Modigliani?

Ce mai tura-vura, dacă vreți ca acele frumoase clădiri pe care le admirați în treacăt să își deschidă secretele, puteți apela cu încredere la Dana Ilie, pentru tururi ghidate Craiova.

Cu mintea zumzăind de informații, am trecut la etapa a doua, în care am retrăit gustul unui festin stilat, precum cele care aveau loc odinioară în Casa Romanescu.

Vinuri Cramei Rădăcini din Republica Moldova au contribuit masiv la această senzație de distincție.

Crama Rădăcini este o întreprindere nouă, dar îndrăzneață și care nu se sfiește să experimenteze. De exemplu, au realizat un vin alb spumant din Cabernet Sauvignon, pe care rar îl întâlnești sub altă formă decât roșu.

În contact cu o gamă variată de sortimente, cavitatea mea bucală a încercat o pleiadă de senzații, dintre care au persistat cel mai mult, chiar și până la momentul scrierii acestor rânduri, cele pricinuite de întâlnirea cu triumviratul Rară Neagră – Merlot – Saperavi.

Ca ansamblu, vinul a funcționat ca o acupunctură. Foarte înțepător la primele atingeri ale papilelor gustative, lăsa apoi o relaxare și o mângâiere senzorială, ca și cum organul cel agitat al gurii, limba, ar fost pusă în repaos și îndemnată să lase liniștea să o cuprindă.

Această dualitate vine, probabil, de la cupajul inedit.

Rara Neagră, denumire arhaică și, de ce nu, chiar mai pitorească, a soiului Băbească Neagră, trebuie să fi contribuit la partea înfigerii acelor ace minuscule.

Merlotul, cu deja cunoscutele-i înclinații pacifiste, trebuie să se fi manifestat la post-gust.

Iar totul trebuie să fi fost învăluite de aura exotică a soiului Saperavi, originar din zona-leagăn a civilizației vinului, Georgia, demn reprezentant al trăsăturii numite Teinturier, adică având pielița și carnație închise la culoare.

Parcă îmi și imaginez o scenă dintr-un film de Sergei Parajanov, cu struguri de Saperavi zdrobiți pentru a se extrage neprețuita licoare, totul ca metaforă a sângerării pentru creație.

Deontologia personală mă îndeamnă să recunosc că habar n-aveam ce este Saperavi, până să aflu toate cele de mai sus de la reprezentanta Cramei Rădăcini, Crina Scorțanu, și de la reprezentantul firmei Wit Import Export, Ionuț Stănciulescu.

Sunt mulți patrioți de mucava, care susțin unirea Republicii Moldova cu România, dar n-ar mișca un deget în privința asta.

Eu am înțeles un lucru, că a fi împreună cu cineva înseamnă a împărtăși cât mai multe cu acesta.

Așa că, prin intermediul vinurilor de la Crama Rădăcini din Republica Moldova, eu și colegii mei din blogosfera oltenească am făcut un pas mic, dar delicios, către un moment la care nu încetăm să visăm.

Notă: Caricaturile sunt preluate din lucrarea lui Paul Rezeanu, Caricaturistul N.S. Petrescu-Găină, Editura ALMA, Craiova, 2008.