Pileala in Vegas

Singura petrecere a burlacilor la care am participat pana acum o fost o experienta traznet, dar nu a avut nici pe departe caracterul orgiastic cu care aceasta manifestare prin excelenta masculina este indeobste asociata. Da fapt, eu inca nu am inteles daca in cadrul acestui eveniment se sarbatoreste sau se deplange punerea pirostriilor.

Cu toate acestea, ideea din The Hangover mi s-a parut promitatoare. Viitorul mire, doi prieteni ai sai, unul profesor sictirit, altul strivit de papucul gagicii, si fratele sociopat al miresei, pleaca in Las Vegas pentru a celebra ultimele zile de burlacie ale primului. Dupa o seara monstruoasa despre care nu ni se spune nimic, cei trei insotitori au de infruntat groaznice mahmureli si un fapt si mai infiorator: mirele a disparut. Unde mai pui ca apare si un bebe in peisaj.

Evident se lanseaza in cautarea lui si de aici vor rezulta gaguri numeroase, pentru toate gusturile, unele mai amuzante, altele mai absurde. Prea multe n-ar fi de spus despre The Hangover, decat ca, fara a fi vreo creatie inedita, e inzestrat cu niste dialoguri hilare, sustinute de niste interpretari decente. Nu ii lipseste nici caracterul moralizator, exprimat prin lupta impotriva terorismului relational (ghici cine?) sau printr-un omagiu adus prieteniei.

Un film pentru destindere, nimic altceva.

Un hibrid nereusit

La ce experimente genetice se fac in zilele noastre, nu e de mirare ca si filmele au ajuns sa le suporte.

Intr-o vreme, horror-urile stateau pe un raft anume in magazinele de inchirieri, iar filmele despre inadaptati care reusesc intr-un fel sau altul sa isi depaseasca impreuna complexele erau hat departe, in coltul celalalt.

Zombieland este un trist exemplu de experiment genetic cinematografic nereusit. Intr-o lume lovita de un virus care ii transforma pe oameni in canibali, patru persoane: un pusti sociopat si care si-a trasat o serie de reguli de supravietuire, un fel de taranoi texan (Woody Harrelson), destul de priceput in a vana pe cei afectati de morbul respectiv si doua surori cam escroace, dintre care una e o bunaciune, de genul care umbla pe motocicleta si i se vede tatuajul din zona lombara, se aliaza ca sa reziste unei calatorii prin America.

Filmul are un moment cand, dupa ce se constituie aceasta trupa, ai impresia ca va urma o serie trepidanta de actiune si umor, numai ca realizatorii au avut alte planuri. Sablonul „nerd-ul care o cucereste pe frumoasa inaccesibila” si umorul sec li s-au parut mai inspirate, plus niste briz brizuri de intertextualitate – eroii nostri ajung acasa la un actor foarte cunoscut care isi joaca propriul rol.

Daca va tot intrebati de ce scriu asa poticnit si lipsit de viata, este pentru ca, tastand, rememorez starea care m-a cuprins treptat cat am vazut filmul. Am simtit cum ma paraseste toata bruma de interes pe care mi-o starnise ideea originala de a combina o comedie si un horror si se instaureaza o acuta senzatie de pierdere de vreme. Horror-ul nu e cine stie ce, comedia da gres de cele mai multe ori, iar cele doua elemente s-au respins reciproc, ca intr-o reactie chimica nereusita.

Poate ca mai bine sa nu intervenim in cursul firesc al naturii si sa lasam diversele tipuri de filme sa isi implineasca destinele separate pentru care au fost create.