Sa privim pictura! (XIV)

Pescarita din Granville

Pescarita din Granville

Cand privesc o pictura de Nicolae Grigorescu devin invidios pe el. Nu pe talentul lui incredibil, nu pe culorile care te invadeaza cu lumina, nu pe frumusetea diafana a femeilor sau serenitatea barbatilor din tablourile sale. Acestea nu sunt decat instrumentele cu care Grigorescu isi manifesta acel dar pe care eu il admir: puterea de a vedea viata frumoasa, de a se bucura de fiecare clipa, de a o surpinde si memora pentru a-l insoti in gand si a-l face mai bun.

Imi place tremurul Pescaritei din Granville, care trece dincolo de panza, impingand o briza sarata si racoroasa spre privitor, care sta uita usor, usor cat timp petrece in fata picturii. Muzeograful se apropie si, cu o atingere fina, il trezeste: Imi pare rau, domnule, programul s-a terminat!

Tablourile lui Grigorescu ma fac sa trag aer in piept si sa exclam: Viata chiar poate fi frumoasa!

Sa privim pictura! (IV)

Gradinile templului

Gradinile templului

Daca unii pictori ma frapeaza, ma incanta sau ma uluiesc, pur si simplu, Paul Klee nu face decat sa imi smulga un zambet abia perceptibil. Dar asta inseamna atat de mult, pentru ca in spatele acestui zambet se ascunde admiratia fata de un artist care, in secolul XX (chiar daca la inceputul lui) are curajul sa creeze cu o inocenta precum a oamenilor din zorii civilizatiei si a copiilor din toate timpurile.

O singura privire aruncata Gradinilor templului si m-am intors in timp cu 20 de ani. Ii sunt recunoscator oricui imi ofera aceasta putere, chiar si pentru o fractiune de secunda. Paul Klee e printre putinii care reuseste.

Sa privim pictura!

Ca talent sau inclinatii practice, nu am nici cea mai vaga legatura cu pictura. Dar imi place enorm sa o admir, sa o interpretez si sa o simt. Nu sunt un cunoscator, sunt doar un pasionat.

Asa ca va mai arunc o provocare, de data aceasta vizuala, pentru a va explora sentimentele si gandurile, stimulati de operele unor mari maestri.

Lan de grau cu ciori

Lan de grau cu ciori

V-o spun raspicat: Van Gogh este pictorul meu preferat, asa ca asteptati-va la multe alte picturi ale sale.

In pictura de mai sus, doua sunt lucrurile care ma fascineaza: culorile si viata care freamata. In opinia mea, coloritul lui Van Gogh depaseste ca frumusete realitatea insasi, si asta fara ca olandezul sa utilizeze cine stie ce nuante savante si efecte tehnice. Culorile lui sunt simple, dar imbinarea lor este unica; tusele de culoare sunt ostentativ vizibile, dar ele nu fac decat sa confere acea palpitatie, acel freamat de care vorbeam mai sus. Unele tablouri au perspectiva, altele au gratie. Acesta al lui Van Gogh se zbate, este ca un ocean de viata care lupta sa se elibereze din limitele sale fizice.

Cand ma uit la acest tablou, simt racoarea vantului si aud croncanitul ciorilor.