Bă, io nici nu mă uit!

Eram în sala de cinema și, la o scenă din Nope al lui Jordan Peele, tensionată de te lua cu rece și cald în același timp, un puștan din spatele nostru a exclamat:

– Bă, io nici nu mă uit!

Vorbe emblematice pentru ce înseamnă acest nou film al unui cineast care are tupeu, are meșteșug și are și teme din lumea înconjurătoare, pe alese.

Ca unul care a văzut și Get Out, și Us, eram pregătit pentru modul cum Peele se poziționează fix în centrul de greutate al unui triunghi echilateral format din oroare, umor și tâlc.

De fapt, provocarea cea mai măgulitoare pe care regizorul-scenarist o adresează spectatorului, pe a cărui inteligență contează, este să extragă parabola din noianul de secvențe amuzante sau înspăimântătoare (uneori îngemănate), pe care le compune cu o precizie detestabilă. Jordan Peele cunoaște detaliul că organul acela pe care îl avem în craniu funcționează cu previziuni, pe care le spulberă când ți-e lumea mai dragă. Ba, culmea siguranței de sine, o face și când crezi că ești în gardă.

Nu știu dacă Hitchcock sau Clouzot sau Craven sunt în iad sau în rai, argumente ar fi pentru ambele. Dar, de oriunde or fi, se uită la Jordan Peele și, apoi, unul la altul cu un surâs aprobator.

Așa, puștiule, așa!

Nu vreau să vă spun foarte multe despre Nope.

Nu pentru că n-aș știu cum s-o fac sau n-aș avea ce, ci pentru că este o axiomă a peliculelor de suspans de la care nu mă abat. E destul să știți că se petrece într-o fermă dintr-un ținut arid, unde evenimente sinistre și fenomene meteorologice și mai dihai le pun vitejia și inventivitatea și nervii la încercare unor trei personaje.

Unul este adorabilul Angel (Brandon Perrea), alta e volubila Em (Keke Palmer), iar ultimul, dar în fapt, cel dintâi este OJ (Daniel Kaluuya).

Despre el am mai multe de spus, pentru că, deși, taciturn fiind, pare pierdut deseori în fața limbuției partenerilor de ecran, are o superbă interpretare centrată pe acei ochi mari, folosiți cumva altfel decât în Get Out.

Aici sunt ochii care văd, dincolo de ecrane și de spectacol.

Sunt ochii care se uită să înțeleagă.

Sunt ochii care se uită la oameni, când altcineva nu o mai face.

Sunt ochii pe care ai avem cu toții, dar pe care începem să nu îi mai folosim.

Este posibil, ba chiar foarte probabil să plecați de la Nope cu un amestec de scârbă și nedumerire.

Așa că vă dau o cheie, o replică fugitivă din film:

In the cloud.

Cui dam Oscarul in 2018? – Get Out!

Si iata ca s-a deschis si sezonul 2018 al premiilor Oscar!

De fapt, l-am inceput in mod neoficial mai demult, cu Dunkirk si Blade Runner 2049, insa de-abia acum imi pot infige cu adevarat dintii spiritului critic in peliculele nominalizate.

Ospatul cinematografic din acest an a debutat cu Get Out!, iar ceea ce consideram a fi doar un aperitiv se anunta deja ca fel principal.

Pelicula scrisa si regizata de Jordan Peele concureaza la categorii importante si are argumente solide pentru fiecare dintre ele.

Sa luam scenariul, bunaoara; melanjul de thriller hitchcockian si satira sociala (venind dinspre partea populatiei de culoare a Americii inspre cea alba si mai sclifosita) putea da gres rau de tot, insa asta nu se intampla.

Dimpotriva, ajutat de regia pe care tot el o orchestreaza, Jordan Peele compune o atmosfera care e nelinistitoare, stanjenitoare, macabra si foarte amuzanta. Get Out! imi va ramane in minte ca pelicula care mi-a provocat o senzatie complexa si rarisima: m-am speriat, apoi m-a pufnit rasul gandindu-ma la propria-mi reactie, dar in tot acest timp am ramas vigilent, urmarind cu atentie desfasurarea actiunii si detaliile care o compun.

Nefiind chiar un neofit intr-ale filmelor de suspans, am intuit care e spilul inca dinainte de a fi dezvaluit in mod explicit, insa, chiar si asa, tot au mai fost cateva rasturnari de situatie care mi-au sarit in fata precum leoaica lui Nichita Stanescu.

Am fost putin surprins sa aflu ca interpretul, Daniel Kaluuya, a prins un loc la cel mai bun actor intr-un rol principal, devansandu-i pe mult mai titratii si discutatii James Franco sau Tom Hanks, insa recunosc ca fara scepticismul, ironia, stupoarea, oroarea si inteligenta pe care le afiseaza in hilar-sordida aventura in care se vede prins, aceasta nu ar fi fost nici pe departe la fel de eficace.

Nu-i de lepadat nici restul distributiei, fiecare dintre actorii care il inconjoara beneficiind de prim-planuri sau ipostaze care ii fac dubiosi, deci memorabili.

Socant si distractiv, Get Out! este numai bun ca impuscatura care marcheaza startul unei curse ce se anunta palpitanta.

Dunkirk

Blade Runner 2049