Momente și schiță

Încă de la primul sezon al proiectului 11plus1 independent/ contemporan, m-am prins că teatrul care întrunește cele două caracteristici are preponderent ca apucatură abordarea fragmentară a unei piese.

Nu mai e un tot care curge, e o însăilare de momente.

Așa este și O scrisoare pierdută elaborată la Tipografia Hub, dar transplantată la Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova.

Nu urmează tot firul bineștiut al spectacolului caragialian, ci e mai mult o schiță prin care regizorul Cătălin Vieru și echipa lui de actori vor să apropie metehnele de-acolo cu cele din prezent.

Nu e mare dificultate, căci fondul uman e același, dar ar fi o provocare forma, iar aici băieților le iese de belea.

Cosmin Dolea, Petrișor Diamantu, Darko Huruială și Valentin Motroc se distrează și ne distrează și pe noi.

Le place textul și se bazează că ne place și îl știm și noi.

Armonia asta e o raritate pe care am savurat-o în fiecare minuțel al piesei.

Iar dacă vi se pare că lipsește Zoe cea bărbată, aveți puțintică răbdare, e și ea pe ici, pe colo, prin punctele esențiale.

Pe unde prindeți spectacolul ăsta, vedeți-l.

Le faceți lor un bine, vă faceți vouă un bine, ne faceți tuturor un bine.

Credit foto: www.tncms.ro.

Taifunul Vlad va mătura Craiova, România, mapamondul

Deși Hamlet nu este preferata mea, afirm fără înconjur că este cea mai mare dintre piesele lui Shakespeare.

Iar dacă te apuci să o pui în scenă, trebuie să fii bătut în cap, să nu-ți iasă ceva măcar mulțumitor.

Declan Donnellan și Nick Ormerod sunt la polul opus al branșei regizoral-scenografice, adică luminați și mai și vin din patria Bardului, așa că îi înțeleg intențiile cum n-o poate face vreo altă nație.

Așadar, n-aveam emoții că dau iar piept cu vreo Anomalie.

Însă au fost două decizii de distribuție la care mi s-a activat spiritul circumspect: Raluca Păun drept Polonius și Claudiu Mihail drept tizul Claudius.

Dacă în prima privința, rezerva în privința acestei corectitudini politice mi s-a atenuat grație imensului ei talent (nu e o glumă proastă, pur și simplu cu epitete de-asta sunt nevoit să lucrez), cea de-a doua chiar a fost potențată de contraponderea dintre arătosul și mult prea tânărul actor și fantoma regelui Hamlet ăl bătrân, întruchipat de Eugen Titu cu pas cam nesigur și replici un pic tuflite.

Cum să te mai revolți atunci că Gertrude, jucată cu excelentă atitudine dominator-concupiscentă de Ramona Drăgulescu, s-a îndreptat cu repeziciune către prospătură?

De fapt, piesa cam lasă de înțeles că toată schimbarea de coroană e lucrătura ei, că, de, corectitudinea politică.

Iar Claudiu Mihail eșuează în a fi odios sau intrigant, cum aș spune că îi impune rolul.

Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori.

Un precept shakespearian pe care Donnellan&Ormerod îl au la inimă și pe care îl exploatează aici cu succes, transformând spațiul scenic într-o podium de modă, dovadă peremptorie fiind rochia aia de un roșu Valentino, care îl străbate unduitor.

Numai că nu se face paradă de veșminte dubioase, ci de variate și abisale trăiri omenești, pe care interpreții le redau atât facial și declamativ, cât și motric (marcă înregistrată a ilustrului duet de realizatori).

Și-așa se perindă prin fața noastră peformanțe actoricești de tot felul.

Odraslele lui Polonius sunt la înălțimea părintelui: Alex Stoicescu are o intensitate luciferică (spune la un moment dat ”Îi tai gâtul în biserică!”, de ne-au trecut pe toți fiorii), iar Theodora Bălan dovedește că Shakespeare e tărâmul care-i place, reeditând o prestație excelentă după cea din Richard III.

Angel Rababoc și tirada sa îl trimit până și pe Hamlet în rândul nostru, al spectatorilor cu gura căscată.

Groparii-bufoni Marian Politic și Costinela Ungureanu sunt niște Dorei simpatici foc.

Darko Huruială stoarce expresivitate din puținul pe care îl are de făcut ca Guildenstern, iar Mircea Mogoșeanu are o voce minunat de gravă, de nici nu zici că e ieșit de pe băncile școlii.

Dar toți acești thespieni, șovăielnici sau merituoși, sunt măturați din cale de viitura numită Vlad Udrescu.

Mai rar mi-a fost să văd un Hamlet cu o asemenea energie descătușată, dar niciodată dezordonată.

Îi știam abilitățile, a întrunit aprecierea mea în numeroase piese, până și-ntr-una de Radu Afrim.

Însă aici trece în altă sferă, una a grandorii absolute.

Sunt curios cum a lucrat Declan Donnellan cu el, astfel încât să dezlege zăgazul care separa un foarte bun actor de compoziție de acest prinț al Danemarcei pe care însuși Laurence Olivier l-ar privi cu zâmbet reținut, dar mulțumit.

Uraganele care lovesc diverse țărmuri ale oceanelor Terrei primesc nume, ba de băieți, ba de fete.

Le recomand meteorologilor de serviciu să îl boteze pe următorul cu prenumele acestui interpret al lui Hamlet.

Căci sunt sigur că Taifunul Vlad va mătura meleaguri pe care eșua odinioară chitul care l-a înghițit pe Iona.

Credit foto: Albert Dobrin.

Teatru subversiv și distractiv

Ce-i lipsește lumii teatrale din Craiova?

Un pic de competiție.

Ce-i drept, e greu să te bați cu TNC, care, chiar și în peisajul oropsit al culturii din România, beneficiază de resurse colosale față de alte instituții private de profil.

Însă există diverse strategii de gherilă și nu mică mi-a fost bucuria să le văd aplicate într-un local din Craiova, pe nume său Fado Pub.

Ideea de teatru într-un bar mi se pare excelentă în sine, pentru că această artă nu e doar aia hieratică, la care te duci bine înțolit (nu că aș exagera eu, unul, în privința asta), ci și aceea care are loc în subterană, în locuri unde poți vorbi vrute și, mai ales, nevrute, unde se încheagă comunități care se uită chiorâș la regulile oficiale.

Bineînțeles, nu mai e luptat contra vreunei dictaturi fățișe, dar, chiar și așa, atmosfera de la Fado Pub mi s-a părut ușor subversivă.

Decorurile barului au ceva care se vrea neliniștitor, dar treci rapid peste ele. Locul e populat de obișnuiți de-ai săi, de aceea, când vine un grup de familiști precum cel care m-a însoțit pe mine, simte că e cumva factor alogen.

Dar cel mai îndrăzneț și important este piesa în sine pe care am văzut-o.

Situația este un ansamblu de cinci scheciuri inspirate de texte de Tudor Mușatescu, aranjate scenic de Darko Huruială și Cătălina Vînătoru, care servesc și drept voci narative, o metatextualitate simpatică grație dicției haioase a celor doi.

Distribuție e compusă din Corina Oprea, Gloria Mihail, Mihai Alexandru Purcaru și Adrian Tudor, cărora le adresez felicitări de grup.

Pentru dăruire, pentru savoare, pentru exactitatea reacțiilor. N-a fost nimeni din gașca mea care să nu fi ținut minte vreun gest sau vreo replică, pe care apoi să le folosească la mișto pe drumul de întoarcere. Iar ăsta e un indicator foarte relevant al succesului unei piese de teatru.

Subiectele situațiunilor cu pricina sunt frivole fără excepție.

Adulterul e la mare cinste.

Însă perdeaua e trasă cu multă eficacitate.

Nu tu înjurături, nu tu nuditate gratuită (poate niște coapse dezgolite, dar pe cine mai surprinde asta?).

Oricine ai fi ca spectator, progresist ardent sau conservator feroce, ești în siguranță să te distrezi.

Și atât de amuzantă e Situația, încă tupeul de a resuscita pe Mihaela Runceanu, de a cărei soartă tragică unii dintre noi își mai aduc aminte, trece aproape neobservat.

Așa cum trece ora acea a piesei, pe care o vrei mai lungă.

Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova are competiție.

Mică, dar afurisită.