De când eram mic se spunea că România este o societate de tranziție.

O tranziție aparent interminabilă.

Așa că nu mică mi-a fost bucuria de a constata că măcar o mică tranziție românească s-a produs lin, dar și spectaculos.

Minunatul Craiova Jazz Festival s-a terminat în aplauzele entuziaste ale spectatorilor.

Noua stagiune a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova a debutat în aplauzele entuziaste ale spectatorilor.

Motive întemeiate au fost și atunci și acum.

Începutul acestei noi epopei a muzicii clasice mi-a readus în urechi și minte Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 77 de Johannes Brahms, o compoziție intensă, pe care scena filarmonicii din Bănie ne-a oferit-o în diverse ipostaze.

De asta aceasta a fost în interpretarea lui Valentin Șerban, câștigător al Festivalului George Enescu, artist care s-a aventurat în inima întunericului prin concertul Eyes Wide Shut.

Ce am remarcat și ce îl va distinge pe solist în galeria ilustră a celor care s-au aplecat asupra acestei bucăți muzicale a fost modul de a mânui arcușul, prin care mi-a generat impresia că ascultam nu una, ci două viori în același timp.

Apoi, postura sa a fost foarte des orientată către orchestră, într-un semn de comuniune, nu de asumare a întâietății. Nu mai era un star, ci un primus inter pares, o atitudine de coechipier care își împinge echipă către glorie.

Așa cum ultima seara a Craiova Jazz Festival a culminat cu Elvis, pentru că n-ai cum să dai greș cu Regele, tot așa și această prima seară a stagiunii a culminat cu Suitele I și II din Carmen de Georges Bizet.

Încântarea s-a declanșat pavlovian la întreaga sală, iar mie și mai abitir, astfel că, la finalul unui segment, m-am pomenit aplaudând de unul singur, greșeală impardonabilă de care nu m-am mai făcut vinovat de mulți ani, de pe vremea când eram un adolescent care n-avea habar de eticheta de la filarmonică.

Dar aceia din jurul meu mi-au acordat circumstanțe atenuante, pentru că ei înșiși vor fi simțit aceeași tentație.

Și nu o dată pe parcursul concertului.

Încă de când l-am văzut, dirijorul Jangwon Seo mi-a părut a fi înzestrat cu generozitate, distincție și umor. Toate mi-au fost confirmate până la finalul spectacolului, când a insistat să citească un discurs în limba română.

N-a ieșit perfect, dar tocmai acesta a fost farmecul care a întregit o seară care mi-a insuflat exact ce și-a propus să transmită Filarmonica din Craiova cu această nouă stagiune.

Hope.

Speranța are nevoie de surse.

Una e în muzică, neîndoios.

Credit foto: Pagina de Facebook a Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova.