Parisul în jocuri

By Iulian in Jocuri 0 Comment

Este 14 iulie, Ziua Franței, așa că îmi voi acorda le plaisir de a combina pasiunea pentru Paris cu aceea pentru jocurile pe calculator și le voi explora pe acelea care se petrec în cel mai pitoresc oraș din lume.

***

Broken Sword: The Shadow of the Templars 1996) este un joc de aventuri (numit și Quest) care urmărește peripețiile unui tip foarte simpatic, pe nume George Stobbart, un fel de Indiana Jones mai puțin agil, care, împreună cu prietena Nico, se vede prins în ițele unui amplu conflict între urmașii Templierilor și Asasinilor din timpul Cruciadelor. Povestea începe în Paris, ale cărui străzi pline de farmecul savoir vivre-ului sunt superb redate prin acea grafică făcută cu dragoste a jocurilor din anii ’90. Continuarea Broken Sword II: The Smoking Mirror reînvie magia Parisului, poate un pic și Broken Sword III: The Sleeping Dragon, după aceea totul se diluează.

***

Nu e o întâmplare că Deus Ex (2000) apare în toate antologiile pe pozițiile fruntașe în clasamentele celor mai bune jocuri din toate timpurile. O atmosferă intensă, întunecată și distopică, personaje și situații memorabile, varietate în modul cum poți parcurge acțiunea și, nu în ultimul rând, destinații legendare, precum New York, Hong Kong sau Paris. În acesta din urmă ai neasemuita ocazie de a străbate lugubrele Catacombele, unde măiestria realizatorilor atinge cote extraordinare. Pereți formați din oase, apa licărind pe pereți și lipăitul pașilor pe podeaua umedă a coridoarelor sunt redate cu mijloace tehnice modeste după standardele de acum, însă atât de sugestiv, încât, peste ani, când am avut ocazia să vizitez acest loc, le-am regăsit întocmai.

***

O altă viziune întunecată asupra viitorului, de asemenea plasată în Paris, se regăsește și în Remember Me (2013), un joc de acțiune și explorare, cu puternice influențe din Inception, The Matrix sau Minority Report. O lume hipertehnologizată, în care o corporație omnipotentă oferă oamenilor posibilitatea să își implanteze cipuri, pentru a-și controla amintirile și a le elimina pe cele neplăcute. Evident, asta sună a stat polițienesc, ceea ce ni se și întâmplă în realitate, de altfel, iar protagonista are de luptat împotriva acestei insidioase dictaturi. Poate prea complex să funcționeze ca întreg, jocul este o experiență de încercat.

***

Nu mă omor după universul Assassin’s Creed, dar e lucru știut că Parisul apare în mod repetat prin locurile unde se cațără, luptă și dă în cap personajul său principal. Dintre nenumăratele jocuri ale acestei serii se remarcă Assassin’s Creed Unity (2014), plasat într-un Paris zguduit de Revoluția din 1789, iar atenția acordată de realizatori detaliilor este cu adevărat impresionantă. În timp ce protagonistul se furișează pe acoperișuri, Notre-Dame fumegă în depărtare, iar pe străzi ghilotina nu mai prididește în a reteza capete. Da, câteodată și mie mi-e greu să îmi imagineze că prin acele idilice locuri pariziene au avut loc asemenea orori.

***

Cel mai bun omagiu pe care i-l poți aduce lui Jules Verne este să îi iei ideile și stilistica și să le duci mai departe. 80 Days (2014) este o creație minunată, care pornește de la povestea inubliabilă a lui Phileas Fogg și Passepartout, dar care lasă jucătorului libertatea de a-și alege propriul traseu. Deși are destule elemente de RPG și o grafică modernă, jocul se bazează pe text, scris cu atât har de o echipă condusă de Meg Jayanth, încât simți că ești practic în mijlocul unui roman al lui Jules Verne revenit printre noi. Evident, acțiunea nu are loc doar în Paris, dar, ca una dintre cele două prime destinații după plecarea din Londra, capitala Franței e atât de generoasă cu variantele de explorat, încât riști să pierzi zile prețioase doar acolo. Așa mi s-a întâmplat mie, dar nu regret. Călătoria este scopul, nu destinația.

***

Eagle Flight (2016) este un provocare ludică aparte, pentru că ne oferă o ocazie unică – să experimentăm zborul și să cotrobăim înălțimile Parisului. Conceput pentru tehnologia de Realitate Virtuală, acest joc te pun în penele unui vultur care trebuie să domine văzduhul parizian, să-și înfrângă rivalii și să își așeze cuibul în vârfurile unor monumente emblematice ale orașului. Modul de a controla creatura înaripată nu este impecabil, însă, când te apropii de Turnul Eiffel din aer, uiți de toate beteșugurile tehnice. Să nu uit: acțiunea are loc într-o lume din care oamenii au dispărut. Aviz climato-negaționiștilor.

Biruit de un roman

By Iulian in Carti 2 Comments

E o placere deosebita sa imi aduc aminte ca m-am simtit indemnat sa citesc Omul care a fost Joi pentru ca am regasit pasaje din aceasta carte in Deus Ex, un joc pe calculator care, singur, prin atmosfera extraordinara si problemele filosofice pe care le ridica, ar putea reabilita tagma acelor produse care poarta vina, in cele mai multe dintre cazuri, reala, de a-i indeparta pe oameni de lectura.

Citind romanul lui G. K. Chesterton, am inteles de ce l-au ales creatorii jocului. Incepe ca un roman de suspans din epoca victoriana tarzie, gen The Secret Agent de Joseph Conrad sau The Thirty Nine Steps de John Buchan, adica fara actiune fulminanta, dar cu un aer de violenta ascunsa sub masca respectabilitatii si cu pericole in cele mai inofensive medii.

Un politist reuseste sa zgandere orgoliul unui anarhist si, printr-un viclesug maiastru, sa i se substituie in adunarea generala a acestei miscari, ai carei membri poarta ca nume zilele saptamanii si sunt condusi de un infricosator si masiv mastermind, Duminica. Incercand sa dejoace un diavolesc atentat asupra capilor Europei, politistul interactioneaza treptat cu toti presupusii lui confrati, iar surprizele vin in cascade.

Cum spuneam, inca de la inceput actiunea coerenta nu e esentiala in economia romanului, dar, spre a doua jumatate a acestuia, dispare aproape cu desavarsire, in favoarea unor pagini pline de paradoxuri si imaginatie navalnica, pe care am incercat sa le incadrez intre anumite limite logice, dar, esuand, m-am limitat in a le parcurge si savura, in masura in care proza lui Chesterton poate fi savurata, pentru ca nu exceleaza la capitolul plasticitate, ci mai mult la cel de indrazneala ideatica.

Editorii romani ai acestui roman au avut intelepciunea sa adauge un fragment de articol scris de autor, in care aceasta atrage atentia ca titlului binecunoscut i se mai adauga si un subtitlu – Un Cosmar, declinand astfel acuzele sau interpretarile de tot felul care au fost aduse creatiei sale.

Astfel ca Omul care era Joi. Un cosmar nu mai este un roman despre capcana pe care o intind iluziile, ci devine el insusi o capcana pentru cititori. Una de cazut in ea cu placere.