Să privim pictura! (CV)

Scenă galantă în parc

Vi se pare cunoscută scena, nu-i așa?

O tânără cochetă, pe un leagăn.

Un tânăr care o admiră.

O vizibilă atracție dintre cei doi, redată prin motrica siluetelor.

Un al treilea personaj, care știe sau nu știe despre ce se întâmplă între cei doi.

Doar citind descrierea, ai spune că e Leagănul lui Fragonard.

Însă această pictură (găzduită de Galeria Națională de Artă de la Praga) se intitulează Scenă galantă în parc, iar autor îi este Norbert Grund.

De cum am văzut-o, mi-am zis:

Ia te uită ce impact a avut capodopera de la Luvru! A generat tot felul de paștișe, chiar și unele stilate, ca aceasta.

Însă lucrurile nu sunt atât de simple și ne găsim în față unei dileme de tip ”oul sau găina”.

Norbert Grund, născut în Praga, școlit prin Viena și Veneția și cu activitatea în principal în Boemia, a trăit între 1717 și 1767. Pictura sa de aici este datată cam între 1750 și 1760.

Jean-Honore Fragonard, pictor francez, școlit la rându-i prin Italia și umblat prin Viena sau Strasbourg, a trăit între 1732 și 1806. Leagănul său este datat în jurul anilor 1767-1768.

Și atunci, cine a influențat pe cine?

Recunosc că nu am aprofundat problema într-atât încât să dau un răspuns cert, însă nu exclud nici varianta ca aceste două picturi să fi fost plăsmuite independent una de alta.

Până la urmă, jocul seducție și al flirtului este universal și ubicuu.

Poate că artiștii nu au făcut decât să îl observe în mediul unde își făceau veacul.