Și a undelor poveste

Acum un an, eram martor angajat și încântat al unui maraton muzical – finala ediției a doua a Concursului Internațional de Pian ”Dinu Lipatti”.

Așa că nu avem cum să ratez nici finala ediției de anul acesta, care a avut loc de curând la Filarmonica ”Oltenia” Craiova și care a fost încă o ocazie să urmăresc niște tineri care țin flacăra talentului și a muncii asidue încă aprinsă.

Câștigător al concursului a fost Roman Lopatynskyi din Ucraina, care a triumfat cu ansamblu de arme și argumente.

Având peste 30 de ani, beneficia neîndoios de o experiență superioară mai tinerelor sale concurente și a folosit-o dozând impecabil efortul necesar Concertului nr. 2 în Si bemol major pentru pian și orchestră, op. 83 de Johannes Brahms.

Spun efort, pentru că această compoziție aruncă în joc o multitudine de efecte sonore și coloraturi auditive, ca și cum Brahms, în exaltarea sa romantică, ar fi luat toate cele energice de la Beethoven și le-ar fi dat mai departe impresioniștilor, sporite de inspirația-i proprie.

Nu ascund că am simțit un vag fior de mândrie local-patriotică știind că artistul ucrainean, câștigător în 2024 al Concursului Internațional de pian ”George Enescu” n-a pregetat să participe și la acesta din Bănie.

Însă, pentru mine, principala provocare intelectual-muzicală a serii a fost să compar cele două versiuni ale Concertului nr. 1 în Mi minor pentru pian și orchestră, op. 11 al lui Frederic Chopin, căci acesta a fost ales atât de Inya Cutova din România, cât și Shengee Song din China.

Fiecare dintre cele două concurente a ales un alt pian și o altă abordare.

Ca întreg, aceasta compoziției mi-a evocat un lac, a cărei oglindă a apei e animată de unde și mișcări ale apei.

Cum le-au generat cele două a variat, însă.

Inya Cutova a ales energie și accentuare sunetelor individuale, apăsând cu hotărâre claviatura și făcându-mă să îmi imaginez pietre care cad în apă, care, ridicându-se, formează forme și siluete pe care un fotograf priceput le-ar imortaliza ca pe niște statuete cicladice transparente.

Shengee Song, pe de altă parte, a ales mlădierea, alunecarea degetelor pe claviatură, dându-mi impresia că urmăresc o libelulă sprințară care atinge ușor luciul apei și pune în mișcare unde care, discrete la început, ajung departe, către alte țărmuri și ale tărâmuri.

Concurente în plan real, cele două artiste au conlucrat în cel imaginar pentru a mă purta în atmosfera minunatei poezii Lacul a lui George Topîrceanu.

V-o redau mai jos, nu înainte de a da un premiu special și dirijorului Ovidiu Bălan, octogenarul care ne arată că vârsta (are 84 de ani!) nu e decât un număr care pălește în fața pasiunii și iubirii pentru ceea ce faci.

În grămezi greoaie, norii

Dintr-o parte străbătură

Și de chipul lor pătrunsă,

Fața lacului e sură.

Lângă apă, singuratic,

Plopul trist, fără veșmânt,

Jeluindu-și frunza moartă

Se îndoaie după vânt.

Pleacă unde după unde

Și mișcarea lor domoală

Colo-n trestie pătrunde,

Legănând o luntre goală…

Mult aș vrea în feeria

Unei nopți de mai, senine,

Să plutesc pe apa-ți clară,

Cu iubita lângă mine,

Și a undelor poveste

Nesfârșită, s-o ascult…

Dar așa, cum ești acuma,

Lacule, îmi placi mai mult!

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova.

Cei Patru Clăpăreți ai Judecății de Apoi

Încep cu o constatare referitoare la mintea umană, care e mare farmazoană, eu însumi fiind studiu de caz.

În loc să fiu exclusiv încântat că la Gala Concursului Internațional ”Dinu Lipatti” am avut parte de pianiști unul și unul, mă tot gândesc că ar fi trebuit să mă duc și la semifinală, ba chiar și la calificări, ca să mă îndop cu muzică bună.

Dar să-mi las deoparte slăbiciunea omenească și să vă povestesc despre cei Patru Clăpăreți ai Judecății de Apoi.

Finala concursului desfășurat la Filarmonica ”Oltenia” Craiova a avut ca deznodământ două premii (I și III) ex-aequo, ceea ce a liniștit diversele pasiuni și preferințe pe care cei patru pianiști le-au stârnit în rândul publicului.

Însă eu, om fiind, am avut propria ierarhie, așa că relatarea va fi în crescendo, în funcție de impactul pe care fiecare concurent l-a avut asupră-mi.

Primul Clăpăreț al Judecății de Apoi a fost Execuția, întrupată în Alejandro De Castro din Spania, care a interpretat Imperialul de Beethoven.

Compoziția este un veritabil șlagăr al muzicii clasice, viforos în stil clasic beethovian, dar care se întoarce din nou și nou la un refren jucăuș, aproape cristalin.

Cunoscut astfel dincolo de fruntariile cercului de fini cunoscători, urechile audienței erau ascuțit orientate spre a auzi cum îl execută tânărul muzician, iar aceasta a făcut-o impecabil, răsplătit fiind apoi și cu premiul publicului.

Al doilea Clăpăreț al Judecății de Apoi a fost Maturitatea, întrupată de Uladzislau Khandohi din Belarus, care a interpretat Concertul nr. 1 de Ceaikovski.

O compoziție care absoarbe tot specificul și virtuțile secolului de aur al muzicii clasice, al XIX-lea. Să te apleci asupra lui înseamnă să înțelegi ce înseamnă complexitatea și armonia și ambivalența.

Iar tânărul muzician s-a aplecat, aproape literal, atingând cu fruntea claviatura în acel moment când totul se adună într-o particulă elementară a unui singur acord, pentru ca apoi să explodeze în utilizarea furibundă a întregi claviaturi.

Avea 23 de ani, dar părea că e în branșă de vreo 25. Faceți voi calculele și o să vedeți că nu ies, dacă nu luăm în calcul o maturitate ieșită din comun.

Al treilea Clăpăreț al Judecății de Apoi a fost Trăirea, întrupată de Tomas Alegre, din Argentina, care a interpretat Concertul nr. 2 de Rahmaninov.

O compoziție care provoacă stări emoționale cât pentru o viață întreagă, iar artistul din patria lui Borges a filtrat toată această puzderie de reacții și le-a redat cu o expresivitate care a constituit un spectacol în sine.

Pe lângă premiile acordate apoi pe scena Filarmonicii din Craiova mergea și un mini-Oscar.

Cel de-al patrulea Clăpăreț al Judecății de Apoi a fost Grandoarea, întrupat de Ni Chenzhe din China, care a interpretat Rapsodie pe o temă de Paganini de Rahmaninov.

O compoziție care te poartă într-o atmosferă carnavalescă, ușor sinistră pe alocuri, iar (foarte) tânărul muzician a fost ca un amfitrion deșucheat în cel mai bun sens al cuvântului, un Willy Wonka irezistibil.

Prin tot ce a realizat, muzical și non-verbal, m-a împins să simt că am un față stofă de viitor superstar.

În plus, mi-a dat de furcă în a-l prinde într-o poză făcută cu telefonul, așa de repede se mișca. Asta mi-a adus aminte de poveste despre realizarea filmului Lethal Weapon 4, în care Jet Li își făcea intrarea spectaculoasă la Hollywood.

Regizorul Richard Donner l-a rugat pe artistul de arte marțiale să se miște mai încep, pentru că nu reușeau să-l prindă pe camera de filmat.

Dar stați, extraordinarul nu s-a limitat la concurenți în finala Concursului ”Dinu Lipatti”.

Cum să nu amintesc că toate recitalurile au fost conduse cu mână sigură și cu figură bonomă de maestrul dirijor Ovidiu Bălan (care are 82 de ani, optzeci și doi!) sau că muzicienii Filarmonicii ”Oltenia” din Craiova sunt veritabili maratoniști ai intepretării?

Și uite-așa, când o veni Judecata de Apoi și o să fiu întrebat ce am făcut bun pe lumea asta, o să răspund și că n-am ratat ocazia de a fi fost acolo când s-a săvârșit Concursul ”Dinu Lipatti”, iar harul cu care sunt înzestrați unii a fost oferit celorlalți cu generozitate și dedicare.

P.S. Garanția calității deosebite a acestui eveniment a fost prezența lui Țuți, spiritul protector al Filarmonicii ”Oltenia” Craiova.

Credit foto: Filarmonica ”Oltenia” Craiova, mai puțin imaginea cu mâța adorabilă de mai sus, pe care am surprins-o nemijlocit.