În ceea ce privește teoriile conspirației, oameni se împart în două categorii.

Cei care cred cu tărie în ele.

Cei care se simt foarte împliniți făcând mișto fără discernământ de cei de mai sus.

Agent Elvis mi-a relevat că există și o a treia categorie, a celor care pot îmbrățișa teoriile conspirației cu voluptate, le pot utiliza fără opreliști, fără să lase vreun moment impresia că le iau în serios.

Acest serial animat ne prezintă un Elvis care este agent guvernamental și care este implicat în diverse operațiuni menite a opri pe niște răi nu prea clar identificați de a utiliza niște dispozitive malefice, tot de guvern create și rătăcite.

O să vedem spălări pe creier, condiționări pavloviene cu substanțe halucinogene sau sunete declanșatoare, aselenizarea falsificată de Stanley Kubrick și alte câte și mai câte.

Mai mult, Elvis nu ia droguri (decât într-un singur episod, magistral realizat din punct de vedere audio-vizual) și îi este fidel Priscillei, iritată de desele lui plecări, dar înțelegătoare.

Știu că acest din urmă detaliu deja depășește limitele bunului simț al fictivului, dar merită să știți că ideea acestui serial vine de la Priscilla cea reală însuși, care și împrumută vocea personajului.

Ajunsă la senectute, fosta doamnă Presley vrea, probabil, să-și trăiască amurgul vieții hrănindu-se cu o iluzie.

E de înțeles.

În rolul titular, Matthew McConaughey construiește verbal un Elvis meseriaș și ciumeg, care îl egalează pe cel vârstnic al lui Bruce Campbell în Bubba Ho-tep.

Personajele din jurul lui sunt la fel de pitorești. Face duet în misiuni cu o tipă cu limbă ascuțită pe nume CeCe Ryder (Kaitlin Olson), îl ajută sau încurcă un gagiu care n-are doar vocea lui Johnny Knoxville, ci și apucăturile lui, precum și un cimpanzeu vicios, un fel de Bender organic.

Ocazional, îl vedem și pe Howard Hughes (Jason Mantzoukas) și stocurile lui de urină radioactivă.

Da, radioactivă.

De asemenea, primește cu greu directive (cine și-ar permite să dea ordine Regelui?) de la un comandant având vocea lui Don Cheadle, care pune atâta vervă în intonație, că e uneori veritabilul star al serialului.

Apropo, tot acest personaj se remarcă prin modurile cum își abuzează psihic asistentul. E semn de mare deșteptăciune să poți reda lucrurile acestea într-un hal care să nu deranjeze, ci să amuze și, pentru cine are un pic de minte, să educe.

De acord, Agent Elvis nu e pentru oricine.

E nevoie de un dram de cultură, de mult umor, toleranță la spurcăciuni verbale și violență vizuală (așa caricaturizată cum e) și pasiune pentru melodiile lui Elvis.

Dacă sunt întrunite aceste multiple condiții, serialul e un deliciu nesănătos, antisocial și binevenit.

Probabil irepetabil, pentru că nu am nimic auzit despre vreun sezon 2.

P.S. De obicei, mă las greu îndemnat să văd orice producție care are episoade. Viața e prea scurtă să stau cu săptămânile, până să aflu un deznodământ, iar timp și înclinații pentru privitul compulsiv (adică anglo-saxonul ”binge watching”) n-am defel.

Cu Agent Elvis am zis să încerc un episod, din pură curiozitate față de subiect și idee.

Și am fost sedus iremediabil, pentru că, spre finalul acelei și așa amuzante jumătăți de oră, Elvis îi stâlcește pe tâmpitul de Charles Manson și pe declasații lui, implicați în ritualuri cu imolări și alte chestii focoase, totul având ca fundal sonor Burning Love.

I’m just a hunk, a hunk of burning love
Just a hunk, a hunk of burning love
Just a hunk, a hunk of burning love
Just a hunk, a hunk of burning love
Just a hunk, a hunk of burning love
Just a hunk, a hunk of burning love
Just a hunk, a hunk of burning love!

Irezistibil.