Patru fete dezghețate și mini-dramaturgia

Împreună cu grupul de fete gureșe și istețe (de data aceasta, doar patru dintre ele) am desfășurat o activitate prin care am explorat lumea personajelor fictive care au influențat și influențează mentalul colectiv.

Am examinat obsesia Căpitanului Ahab, dualitatea Dr. Jekyll/ Mr. Hyde, lupta iluzorie a lui Don Quijote, traseul de la Sfântul Nicolae din Myra la Moș Crăciun sau cum o cultură generală solidă e cheia dibăciei lui Sherlock Holmes.

La Robin Hood am discutat cum faimosul slogan ”Ia de la bogați și dă la săraci” e exploatat de demagogi, că tot suntem în perioada electorală.

La final, le-am provocat să scrie mici piese de teatru, în care protagoniști să fie două dintre aceste personaje fictive.

Aveți mai jos micile lor opere, le redau integral, pentru că sunt sublime.

***

Hansel și Gretel vs. Big Brother

HANSEL: Uite o casă de turtă dulce! Haide să mergem să o mâncăm!

GRETEL: Mi-e foarte foame și ar fi o idee bună!

BIG BROTHER: Dacă cineva a pus camere de filmat și o să vă prindă?

HANSEL ȘI GRETEL: Ai dreptate, dar nu ne putem abține!

BIG BROTHER: Mergeți și mâncați cât vreți, dar eu v-am avertizat!

(De copaci erau prinse camere de filmat, iar copiii au fost prinși și închiși într-o pivniță.)

***

Frankenstein vs. Monstrul

FRANKENSTEIN: De ce te porți așa?

MONSTRUL: Nu mă poți obliga să fiu ca tine!

FRANKENSTEIN: M-ai trădat!

MONSTRUL: Nu mă interesează (În gând: Va plăti, nu mă poate folosi cum vrea el!).

FRANKENSTEIN: Pune-te pe pat, te voi cuminți!

MONSTRUL: Nuuu! (În gând: Las’ că vezi tu!).

(Monstrul sare pe Frankenstein și îi rupe gâtul.)

MONSTRUL: Ha, ha, ha!

(Îl mănâncă pe Frankenstein.)

(Sânge.)

***

Pandora vs. Big Brother

PANDORA: Bă, eu am convins mii de oameni să deschidă cutia misterelor!

BIG BROTHER: Eu îi urmăresc pe toți oamenii, inclusiv pe tine!

PANDORA: Nu pot să cred că mă urmărești! Adică vrei să spui că tu știi ce rele pun în cutia aia.

BIG BROTHER: Normal că știu, că eu spionez pe toată lumea! Te rog să nu îmi dai și mie o cutie cu rele de-alea!

PANDORA: Vă că n-ai fost atent și nu știi de fapt care este secretul.

BIG BROTHER: Păi care este?

PANDORA: Tu trebuie să descoperi asta. Nu ți-ai dat seama?

BIG BROTHER: Nu, că sunt prost!

PANDORA: În cutia asta mai rămâne ceva să nu îți pierzi speranța.

***

Icar vs. Midas

MIDAS: Tu ce îți dorești? Vreau să îți îndeplinesc dorința, dar te avertizez, ai grijă ce îți dorești, să nu pățești ca mine!

ICAR: Vreau să zbor până la soare și să îl ating.

MIDAS: Eu pot să transform tot în aur, am o idee, vrei să mă duc sus, să transform soarele în aur, iar tu să îl atingi?

ICAR: Ce idee bună! Hai să îți facem și ție niște aripi!

(Zis și făcut, își confecționară aripi.)

MIDAS: Stai în urma mea până transform soarele în aur. Apoi poți veni să îl atingi.

ICAR: De acord, mulțumesc pentru această experiență!

(Soarele se transformă într-o bilă aurie.)

MIDAS: Te poți apropia de el acum.

(Icar se apropie de soare, dintr-o dată soarele se decojește, iar lumina îi omoară pe amândoi.)

***

Senzaționale, nu-i așa?

O leapsa

De obicei nu dau curs unor astfel de initiative, dar de data aceasta a venit de la o persoana mai speciala si, in plus, are ca subiect cartile.

11 carti care imi starnesc amintiri:

Shogun de James Clavell – nu cred sa fie vreun apropiat pe care sa nu il fi creierit cu acest roman care mi-a incantat adolescenta.

Don Quijote de Cervantes – m-a introdus in cel mai fascinant camp al psihologiei: iluziile si efectul lor, pozitiv sau negativ.

Moby Dick de Herman Melville – m-a facut sa simt fiori de placere si, pe langa asta, are cel mai tare inceput din toata literatura lumii.

Sarbatoarea tapului de Mario Vargas Llosa – mi-a facut cunostinta cu scriitura peruanului, al carui fan declarat am ramas de atunci.

Umbra lui Ender de Orson Scott Card – un experiment literar interesant si reusit, o poveste captivanta si un mesaj emotionant.

Soareci si oameni de John Steinbeck – mi-a aprofundat studiul iluziilor, inceput cu Don Quijote.

Povestiri dupa piesele lui Shakespeare de Charles si Mary Lamb – de mic, m-au familiarizat si incantat cu subiectele pieselor, pentru ca, dupa ce am crescut, sa le pot savura pe deplin forma originala.

Zece negri mititei de Agatha Christie – am citit-o dintr-o rasuflare, am recitit-o de cateva ori si tot nu ma satur de ea.

Cheile imparatiei de A. J. Cronin – am cumparat-o pentru ca ne-a varat-o pe gat un profesor de literatura engleza frustrat, care contribuise cumva la traducerea ei in romana; eram pe punctul s-o arunc, dar un impuls providential m-a facut s-o citesc inainte, m-a cucerit prin povestea inteligenta si emotionanta si m-a invatat sa nu judec pripit.

Omul de aur de Jokai Mor – imi aduce aminte de  fata frumoasa care mi-a recomandat-o.

O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale – daca m-as imbolnavi de Alzheimer, ar fi ultimul lucru pe care l-as uita.

Nu dau leapsa nimanui in mod special, s-o ia cine vrea sau, mai bine, sa puna mana pe-o carte.