Cârcotașii spun că Hercule Poirot al lui Kenneth Branagh și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul.

Eu spun că de-abia acum, cu A Haunting in Venice, a căpătat o viață a sa.

Precedentele două ecranizări ale nord-irlandezului – Murder on the Orient Express și Death on the Nile – aveau de dus greaua povară a unor predecesori iluștri.

Acum, Branagh este liber să se joace și o face într-un mod încântător.

Prima sa decizie inspirată a fost să mute acțiunea din tradiționalul conac englezesc într-un palat venețian.

Veneția!

Acest oraș fascinant, pitoresc la suprafață, dar lugubru în măruntaie.

Apoi, având și sprijinul intrigii în sine, plasate în preajma Halloweenului, a îmbogățit schema clasică a Agathei Christie – una, două crimuțe, suspecți blocați în același loc, aparențe înșelătoare și dezvăluiri bine dozate – cu o atmosferă parcă desprinsă dintr-un roman gotic clasic, cu fantome, blesteme și camere în care nu ești niciodată singur.

Și pentru că Veneția are deja propria-i moștenire de artă și decadență, Branagh-regizorul nu mai are nevoie să imprime mizanscenei acel luciu apăsat din precedentele pelicule, iar rezultatul este desăvârșit din punct de vedere estetic.

Funcționează această întâlnire între cerebral și mistic?

Ba chiar bine de tot!

Poate nu întâmplător, din noianul de scene memorabile ale filmului, una se distinge – prima întâlnire dintre Poirot și vorbitoarea cu morții jucată cu mult stil de proaspăt oscarizata Michelle Yeoh.

Material și spiritual, scepticism și superstiție, e practic tensiunea perpetuă în care ne desfășurăm existența.

Un duel de o grandoare discretă, prilejuit de farmecul a doi mari interpreți.

Nici ceilalți actori nu sunt de lepădat. Tina Fey, Kelly Reilly, Camille Cottin, Riccardo Scamarcio, Ali Khan, Emma Laird, Kyle Allen sau Jamie Dornan (care își perfectează reabilitarea de după Fifty Shades of Grey) compun acel colectiv de figuri interesante și dubioase indispensabil oricărui mister agathachristian.

Cât despre puștiul Jude Hill, mai să nu-l recunosc în acest rol de Dexter (cel din desenele animate) pe băietanul adorabil din Belfast. Kenneth Branagh nu l-a ales acolo doar pentru drăgălășenie, ci pentru un talent în toată legea.

A Haunting in Venice îmi va bântui gândurile ceva timp de-acum încolo.

Dar nu mă va înfricoșa.

Dimpotrivă, îmi va face plăcere.