Politica e magie neagră

By Iulian in Filme 0 Comment

Filmele care își asumă fățiș poziția ideologică și intră direct în acțiune beneficiază de un cupon de reducere a exigenței din partea mea.

Exact așa se întâmplă cu Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore.

Încă din debut, apare cenușa pe care J. K. Rowling (producătoare și scenaristă) și-o pune în cap, ca penitență la comentariile de acum ceva timp despre transsexuali.

Apoi, deoarece este deja a treia peliculă din serie, această regizată de David Yates (cineast cu ștate vechi în universul Harry Potter) n-are nevoie de expozițiuni ample și de introduceri de personaje, așa că te aruncă deja în mijlocul unor scene intense și excelent realizate.

Narațiunea este mai degrabă firavă din punct de vedere al evoluției, totul învârtindu-se în jurul alegerii unui nou președinte al Confederației Mondiale a Vrăjitorilor (titulatură aproximată de mine), iar aici paralela cu PSD-ul în perioada Dragnea, pe care o dibuiam în anteriorul Fantastic Beasts…, se vădește din nou. Dacă-i dai voie unui nemernic să candideze, să nu te miri că recurge la magie neagră a.k.a. fraudă, ca să câștige.

Dacă nu se întâmplă multe în film, măcar se întâmplă cu stil. Fiecare secvență e generoasă vizual și auditiv, chiar și acelea în care nu e agitație furibundă, iar tendința Hollywood-ului de a explora spații din ce în ce mai exotice primește o încununare spectaculoasă spre final.

Interpretările se integrează festinului efectelor speciale: cu deja familiara figura ca muncită de crampe stomacale, Eddie Redmayne are un moment haios, cel din închisoarea sinistră, unde adastă un monstru care mi-a adus aminte de o parte memorabilă din legendarul joc Half-Life; Jude Law nu muncește prea mult ca Dumbledore, dar reînvie ceva din ciudățeniile simpatice ale personajului, așa cum i le știm la senectute; nici Mads Mikkelsen nu nădușește, dar figura-i unică în peisajul cinematografiei este mai în tonul cu tensiunea evenimentelor vrăjitorești decât ar fi fost ciuful de papagal al lui Johnny Depp; Dan Fogler, grăsunelul Încuiat și haios smulge cota alocată de zâmbete; și tot așa despre ceilalți.

Spre deosebire de Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, unde animăluțele sunt ca și inexistente în economia acțiunii, aici, deși le lipsește varietatea irezistibilă și inventivă din primul film al seriei, joacă totuși roluri consistente, oferindu-ne ocazia să îi revedem pe Frunzuliță și pe ornitorincul cleptoman care m-au fermecat de când i-am văzut prima dată.

Politica e murdară, iar politica vrăjitorească e și mai murdară.

Dar, cu o gașcă pestriță și dedicată, cu sprijin din partea regnurilor de tot felul, precum și cu integritate, putem spera că democrația merge înainte.

Mai multa vrajeala decat vrajitorie

By Iulian in Filme 0 Comment

Ca initierea unei noi serii in universul Harry Potter prin filmul Fantastic Beasts and Where to Find Them a fost in primul rand o incercare de a mai stoarce niste bani de la fani stiam.

Ca o continuare a unui astfel de film risca sa se dilueze si mai mult stiam.

Insa chiar si asa am fost un pic surprins cat de anost si de mantuiala a fost facut Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald.

In primul rand, nu mai avem parte de acele lighioane simpatice de diverse dimensiuni decat pe ici, pe colo, servindu-ni-se in schimb o intriga de spionaj, pe care J.K. Rowling (a carei lipsa de chef se vede in fiecare replica) incearca sa mai grefeze si niste psihologie a orfanului, totul pe fundalul unei naratiuni turistice, gen Mission: Impossible – Fallout, care ne poarta prin locuri reale, precum cimitirul Pere Lachaise, stancile de creta de la Dover sau Saint Paul’s Cathedral, dar intr-un mult mai lipsit de subtilitate, care mai ca ni le indeasa in ochi.

Sunt multe personaje in Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald, unele vechi, altele noi, care s-au zbatut sa imi castige atasamentul, fara mare succes. Eddie Redmayne are nevoie sa scape cat mai curand de rolul asta, il obliga sa stea in ipostaza de Stephen Hawking biped peste limita suportabilitatii. Chiar si simpaticul rotofei Dan Fogler e mai putin amuzant, desi este cel care mi-a smuls cateva zambete in mod autonom. Si tot asa cu ceilalti. Jude Law are o partitura in ton cu restul, insa prezenta sa mi-a relevat a nu stiu cata oara ca un actor mare scoate ceva si din piatra seaca; imi imaginez cum, peste ani, farmecul figurii si vocii sale vor insemna pentru generatiile mai tinere ce insemna pentru mine azi un Michael Caine, bunaoara.

Animal fantastic simbolizand deficitul bugetar al Romaniei, care intra la apa.

Filmul ar fi ramas in istoria-mi personala de cinefil drept un rasunator esec, daca, la un moment dat, nu as fi inceput sa vad paralele intre actiunea intortocheata si patetica si mizeriile care se intampla pe scena politica romaneasca. In felul acesta, toate au dobandit savoare, incepand cu Johnny Depp si maleficul sau Grindelwald, care mi-a aparut drept un Liviu Dragnea blond, cu aceeasi mustacioara si dictie mieroasa, la care se adauga si o creasta de papagal amazonian.

Mai vreti sa fiu presedintele vostru?

Prezenta sa la intrunirea cu adeptii a fost momentul de varf, leit Congresul PSD, in care i-a vrajit cu un discurs gen „Mai vreti sa fiu tartorul vostru?”, a inscenat ceva, ca sa dea vina pe aurorii din statul paralel si si-a castigat un ajutor intr-o blonda mai prostuta a.k.a. Viorica. Credence, in jurul caruia se invarte asa-zisa actiune, e un fel de Grindeanu mai bosumflat, iar adversarii sai sunt niste tineri idealisti si naivi (USR), precum si un Dumbledore mai fel de inactiv ca Iohannis.

Jude Law demonstrand ca poate sa imite si zambetul lui Ion Iliescu.

Noroc cu politica din Romania, ea poate salva chiar si un film slab.

Pentru ca exact asta este Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald.

Asa arata niste oameni prinsi cu OUG in sac.