Nevinovăție în minunăție

Aflându-mă în biserica Sfântul Gheorghe-Nou de pe strada Păltiniș din Craiova în timpul unei ceremonii de botez, mi-am lăsat privirea să exploreze pereții pictați ai edificiului.

Foarte rapid, am simțit că am în față o abordare estetică aparte.

Dintre toate imaginile, aceasta a Cinei celei de Taină de pe iconostas mi-a atras cel mai mult atenția.

O scenă biblică de o mare încărcatură simbolică și emoțională, pe care am văzut-o redată în diverse feluri, de la cea de o deosebită eleganță a lui Ghirlandaio din San Marco din Florența la o naivă, dar sugestivă versiune ortodoxă pictată pe sticlă, care mi-a ieșit în cale în timp ce vizitam Muzeul Colecțiilor de Artă din București.

Și, în toate cele pe care le-am contemplat și în care autorul a ales să îl includă*, Iuda ieșea în evidență în vreun fel.

Mijloacele de a-i marca prezența variază. E urât, n-are aureolă sau o are neagră.

Să luăm, de pildă, cea mai cunoscută expresie a Cinei celei de Taină, cea a lui Leonardo da Vinci.

Iuda este înfățișat vizibil mai negricios decât ceilalți și ca stângaci (vezi etimologia cuvântului „sinistru”), două caracteristici negative. Pentru acele vremuri, bineînțeles, nu săriți cu corectitudinea politică.

În mica imagine din biserica Sfântul Gheorghe-Nou, însă, n-a fost chip să-l identific pe cel al cărui nume a devenit sinonim cu trădarea.

Toate halourile sunt la fel.

L-am întrebat pe preotul din biserică despre asta, iar dumnealui a opinat că, până să comită infamul gest, Iuda era la fel ca ceilalți.

Cum s-ar spune în limbaj juridic modern, artistul i-a acordat lui Iuda prezumția de nevinovăție.

Iar modernitatea ideatică a imaginii de pe catapeteasmă nu s-a oprit aici.

În versiunile clasice ale Cinei celei de Taină, figura lui Iisus se distinge pregnant. Fie este reprezentat mai înalt, fie îmbrăcat diferit, fie este aureolat într-un mod special.

Chiar și Leonardo da Vinci, cu toată subtilitatea sa, procedează la a-l scoate în evidență. Chipul de acolo este de o seninătate care nu mai aparține acestei lumi, în contrast cu reacțiile contrariate sau defensive sau sentențioase ale apostolilor.

În această mică pictură bisericească, putem intui că Iisus este în centrul ei, ajutați și de o vagă nuanță de roșu a veșmintelor Sale.

Dar chipurile nu se disting, aureolele au aceeași strălucire și dimensiune, așa că Iisus nu mai este separat decisiv de discipolii săi, ci apare cel mult ca un primus inter pares.

O democratizare iconografică remarcabil de îndrăzneață, nu-i așa?

Până acum, am subliniat diferențele dintre această imagine și capodopera din Santa Maria delle Grazie din Milano.

Însă există două aspecte care le apropie.

Unul este impecabila construcție a perspectivei.

Celălalt este dinamica personajelor.

Și într-o pictură, și în cealaltă, este viață.

Cine să fie acest artist care a umanizat adtfel episodul biblic din Sfântul Gheorghe-Nou?

Cu ajutorul lui Dan Neamu, el însuși pictor și autor al uneia dintre amplele restaurări ale bisericii, am aflat că nu este altul decât Eustațiu Stoenescu.

Da, faimosul portretist originar din Craiova a primit la începutul secolului XX sarcina de a reface pictura, exterioară și interioară, a lăcașului religios.

Potrivit lui Dan Neamu, pentru asta, Eustațiu Stoenescu a petrecut câteva luni la Vatican, studiind și formându-și concepția artistică pe care o va aplica ulterior în timpul lucrării.

De aici a rezultat, probabil, tendința de a se abate de la canoanele picturale mai rigide ale picturii de inspirație bizantină și de a privilegia frumusețea și ineditul.

Se pare că asta i-a nemulțumit întrucâtva pe mai-marii instituțiilor religioase de care aparține biserica Sfântul Gheorghe-Nou.

Dar, așa cum știm, o opera de artă dă cel mai important test al său sustrăgându-se chingilor ideologice și reușind să glăsuiască oricând și oricui e dispus să se aplece asupră-i sine ira et studio.

Iată că acest examen al artei nepieritoare e dat cu succes și de o biserică din Craiova pe care merită să o (re)descopere cât mai mulți locuitori, dar și vizitatori ai urbei.

*Cina cea de Taină are două mesaje, unul dintre ele referindu-se la taina comuniunii (prezența lui Iuda nefiind indispensabilă) sau la momentul când Iisus anunță ca unul dintre cei prezenți Îl va vinde (prezența lui Iuda fiind astfel indispensabilă).

În cazul picturii lui Eustațiu Stoenescu, ca și în a celei lui Leonardo da Vinci, este vorba de acest din urma moment, deoarece numărul personajelor este de treisprezece.

Sa privim pictura! (LXXX)

Portretul unei aristocrate

Portretul unei aristocrate

Il cunosteam pe Eustatiu Stoenescu de la Muzeul de Arta din Craiova, dar indiferenta-mi in ceea ce-l priveste a durat pana am ajuns intamplator pe la Galeria de Arta din Pitesti si am zarit o pictura a acestuia. Exclamatia mea a fost ceva de genul: „Ce mare portretist!” Da, recunosc, a fost nevoie de doua intalniri cu el, pentru a ma lovi epifania.

Artistul de origine craioveana si-a incercat puterile cu multe teme, dar redarea figurilor umane i-a iesit in mod remarcabil. Ce imi vine in minte cand privesc diversele tablouri realizate de Eustatiu Stoenescu este ca au personalitate. La Muzeul de Arta din Craiova, picturile lui Stoenescu sunt amplasate aproape de sala dedicata lui Theodor Aman. Portretele acestuia sunt extraordinare ca executie, dar inca poarta o usoara amprenta hieratica, specifica secolului XIX. Personajele lui Eustatiu Stoenescu sunt demitizate, fapt care nu le stirbeste, insa, din farmec. Sunt tabloidizate, dar spectaculoase, incita curiozitatea de a le cunoaste calitatile, dar si scaderile. Provin dintre elite, dar nu exista vreo falie care sa le separe de restul umanitatii.

Fundalul negru si diluarea contururilor, tehnici pe care Stoenescu le-a folosit intens, dar nu exclusiv (pe site-ul Muzeului de Arta din Craiova puteti vedea si un superb portret pe fundal albastru) accentueaza lumina fetelor, o lumina uneori difuza, ambigua, dar neindoios atragatoare.

Sursa imagine: www.artindex.ro