La examenul de la capătul unei curs de scriere creativă, profesorul le adresează studenților următoarea provocare:

Scrieți un povestire care să conțină religie, dragoste și mister.

Prima care a predat lucrarea, pentru care a și primit un 10 cu felicitări, a fost o studentă, pe a cărei foie nu scria decât atât:

Dumnezeule, sunt însărcinată! Cu cine?

Glumă, glumă, dar exact capacitatea aceasta de a îngloba teme diferite și de a le face să fuzioneze este trăsătura de căpătâi și cea mai de preț a romanului Umbra vântului a lui Carlos Ruiz Zafon.

Un băiat orfan de mamă, fiu al unui anticar dintr-o Barcelonă care de-abia ieșise din sângerosul Război Civil, descoperă cartea eponină, scrisă de un misterios Julian Carax și pornește pe urmele tenebroasei și tragicei vieți a autorului, urmându-și, în același timp, propria devenire în adolescent și adult.

Umbra vântului e roman de suspans, e bildungsroman, e roman dublu de dragoste (una damnată, alta adolescentină), e roman turistic (Barcelona și locurile ei pitorești), e roman politic (teroarea franchistă), e roman gotic.

Aceasta din urmă ipostază merită o mențiune aparte, nu doar pentru paginile prelungi și reușite pe care Zafon le alocă descrierilor unor case lugubre și fantomatice, dar și pentru metamorfozele pe care aceste mecanism literar al spaimei l-a suferit de-a lungul timpului.

De la Horace Walpole și Castelul din Otranto am trecut la Wilkie Collins și Femeia în alb, apoi am traversat în luntrea lui Charon pe tărâmul cinematografiei cu The Innocents sau The Others, pentru ca trăirile rezultate de acolo să fie reactivate din nou prin proza din Umbra vântului.

Nu o să trec sub tăcere că romanul spaniolului e deseori îmbibat de o melodramă vecină cu telenovela și că personajele sunt cam plat reliefate.

Cu o excepție notabilă, totuși.

Fermin, omul străzi salvat de protagonist și devenit omul său de încredere, idiot genial, cu o limbariță pedantă și savuroasă și cu un trecut jamesbondian traumatizant.

Micile scăderi din Umbra vântului se risipesc, însă, în fața plăcere plăcerii susținute de a-l citi.

Totul pornește de la uimirea și curiozitatea unui copil în fața unei cărți.

Pentru câteva sute de pagini, acel copil am fost și eu.